Bursa pierde un procent. Acțiunile Băncii Transilvania asigură aproape jumătate dintr-un rulaj modest

Bursa pierde un procent. Acțiunile Băncii Transilvania asigură aproape jumătate dintr-un rulaj modest
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 29 aug 2022

Acțiunile de pe locul 3-4 în clasamentul lichidității de la BVB au adunat schimburi de numai 1 milion de lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Precipitarea căderii de la New York Stock Exchange de vineri nu s-a mai suprapus cu orarul de tranzacționare de la Bursa de Valori București, astfel încât tendința pentru prima sesiune a săptămânii a fost aceea de a prinde în cotații această ajustare majoră.

Totuși, investitorii nu au ales să se replieze masiv. Reacția a fost mai degrabă să se retragă de la „butoane”, așa cum s-a mai întâmplat și în alte etape de aversiune la risc în piețele financiare internaționale. Rezultatul a fost din nou o activitate foarte slabă.

MAM Bricolaj – profit net de jumătate de milion de lei la S1: Se observă deja că românii sunt mai prevăzători în privința cumpărăturilor, decizia de achiziție ieșind din zona de impuls CITEȘTE ȘI MAM Bricolaj – profit net de jumătate de milion de lei la S1: Se observă deja că românii sunt mai prevăzători în privința cumpărăturilor, decizia de achiziție ieșind din zona de impuls

Astfel, rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 18,55 milioane lei (3,81 milioane euro) și acesta asigurat în proporție de 46,84% de transferurile însumând 8,69 milioane lei realizate pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au coborât cu 1,23%, până la prețul de 20,00 lei/acțiune.

A 2-a acțiune din topul tranzacțiilor a adunat volume echivalente cu numai 1,95 milioane lei. Este vorba despre titlul Fondul Proprietatea (FP), care a suferit un recul de 1,21%, până la prețul de 1,9540 lei/acțiune.

Prețurile la energia electrică și gazele naturale închid temporar platforma industrială de la Borzești, contracte de muncă suspendate. Costurile au mai oprit și alți giganți locali, precum Alro Slatina, Azomureș, Alum Tulcea CITEȘTE ȘI Prețurile la energia electrică și gazele naturale închid temporar platforma industrială de la Borzești, contracte de muncă suspendate. Costurile au mai oprit și alți giganți locali, precum Alro Slatina, Azomureș, Alum Tulcea

Sunt mișcări care au dictat direcția întregii piețe care a fost în linia unui declin moderat: -1,11% pentru indicele compozit BET-XT, -0,64% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 50.762,00 puncte, -1,26% pentru indicele energetic BET-NG și -1,19% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.190,46 de puncte este din nou sub media mobilă exponențială de 200 de zile (EMA200), cea care definește trendul, așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa pierde un procent. Acțiunile Băncii Transilvania asigură aproape jumătate dintr-un rulaj modest
.

Reperul unor tranzacții de 1 milion de lei a mai fost dep[;it doar de alte 2 simboluri, ambele cu deprecieri, dar de amplitudini diferite: -2,39%, până la prețul de 45,00 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), și -0,52%, până la prețul de 0,4755 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
fondul proprietatea
nuclearelectrica