Bursa pierde un procent. Volumele revin parțial

Bursa pierde un procent. Volumele revin parțial
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 31 aug 2022

Acțiunile Băncii Transilvania și OMV Petrom au asigurat peste jumătate din rulajul pieței.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În condițiile unei presiuni la vânzare pe bursele dezvoltate, și la BVB am consemnat o sesiune negativă. După câteva ședințe în care investitorii au evitat să se precipite pentru o repliere la declinul piețelor externe, de data aceasta au fost ordine la vânzare, ceea ce a și ridicat ușor volumele. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 40,26 milioane lei (8,28 milioane euro), mai mic decât media ultimilor ani care a dus bursei locale statutul de piață emergentă sub criteriile FTSE Russell, dar peste media ultimelor săptămâni, marcate de lichiditate foarte slabă.

Cele mai mari transferuri, de 14,45 milioane lei, le-am consemnat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au pierdut 0,10%, până la prețul de 19,90 lei/acțiune care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 14,08 miliarde lei (2,89 miliarde euro). Acestea au fost urmate, cu schimburi însumând 7,01 milioane lei, de titlurile OMV Petrom (SNP), care s-au corectat cu 0,63%, până la prețul de 0,4740 lei/acțiune.

Meta Estate Trust ajunge la cota pieței AeRO ca o firmă cu capitalizare de 20 milioane euro. Promotorul proiectului vizează o valoare de 5 ori mai mare și listarea pe piața principală în 3 ani CITEȘTE ȘI Meta Estate Trust ajunge la cota pieței AeRO ca o firmă cu capitalizare de 20 milioane euro. Promotorul proiectului vizează o valoare de 5 ori mai mare și listarea pe piața principală în 3 ani

Piața a fost trasă în jos, însă, de titlurile celuilalt producător de gaze naturale, Romgaz Mediaș (SNG), care au suferit un recul de 3,66%, până la prețul de 44,70 lei/acțiune. Astfel, cu excepția indicelui financiar BET-FI care a avansat cu 0,26%, până la nivelul de 50.985,04 puncte, tabloul bursier a fost în nuanțe de “roșu”: -0,95% pentru indicele compozit BET-XT, -1,55% pentru indicele energetic BET-NG și -1,04% pentru indicele reprezentativ BET care a închis la nivelul de 12.058,08 puncte.

Bursa pierde un procent. Volumele revin parțial

Pe segmentul financiar, titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au retras cu 0,95%, până la prețul de 1,9560 lei/acțiune, pe tranzacții de 4,87 milioane lei, în ziua în care Daniel Naftali, vicepreședintele senior al administratorului de fond Franklin Templeton București și Manager de Portofoliu Adjunct al Fondului, a oferit prin intermediul Profit.ro detalii suplimentare publicului cu privire la perspectiva listării Hidroelectrica.

Reperul unor volume echivalente cu 1 milion de 1 milion de lei a mai fost idepășit de 2 instrumente fiannciare, respectiv titlurile de stat cu scadența în decembrie 2023 (R2312A) și titlurile companiei imobiliare Impact Developer & Contractor (IMP), care au scăzut cu 3,33%, până la prețul de 43,50 lei/acțiune la publicarea rezultatelor financiare care indică o majorare cu 30% a profitului net semestrial. Cotația a coborât chiar și sub prețul de 0,4390 lei/acțiune al operațiunii de majorare de capital social cu aport în numerar închisă recent și în care emitentul a vândut 42,75 milioane acțiuni nou-emise pentru suma de 18,77 milioane lei (3,84 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
impact
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz