Bursa românească a văzut „roșu”, împreună cu piețele europene. 50% din rulaj pe 2 companii din Mediaș

Bursa românească a văzut „roșu”, împreună cu piețele europene. 50% din rulaj pe 2 companii din Mediaș
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 29 aug 2017

Într-un context în care principalele burse din Europa și din regiune au avut scăderi ale indicilor de 1%, și la BVB am consemnat o sesiune negativă, în care cele mai tranzacționate 9 acțiuni au închis sub referință.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

După două ședințe de tranzacționare de încremenire, cu volume foarte modeste, cotațiile s-au mișcat la Bursa de Valori București în sens descendent. Indicele reprezentativ BET a coborât cu 0,66%, până la nivelul de 8.307,53 puncte, iar indicele compozit BET Plus a pierdut 0,67%.

Este, totuși, o continuare în linia robusteței pieței locale din ultimul timp, declinul fiind aproape la jumătate față de reculul înregistrat de majoritatea indicilor importanți din Europa și din regiune: -0,96% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,87% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,94% pentru indicele CAC40 de la Paris, -1,46% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -1,33% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -1,20% pentru indicele BUX de la Budapesta și -1,41% pentru indicele PX de la Praga.

Și bancherii de pe Wall Street anticipează că se apropie o nouă criză economică CITEȘTE ȘI Și bancherii de pe Wall Street anticipează că se apropie o nouă criză economică

La București, activitatea de tranzacționare a rămas modestă, rulajul pieței de acțiuni fiind de 27,34 milioane lei (5,94 milioane euro). Titlurile cu profil energetic, al căror indice sectorial BET-NGT s-a depreciat cu 0,98%, au preluat ștafeta lichidității după ce la jumătatea acestei veri rămăseseră în urmpă față de acțiunile din domeniul bancar și a fondurilor închise.

50% din rulajul de la BVB pe 2 companii cu sediul în Mediaș

În piața reglementată, cele mai mari tranzacții, în valoare de 5,58 milioane lei, s-au realizat pe titlurile transportatorului de gaze naturale Transgaz Mediaș (TGN) care au suferit un recul de 1,22%, până la prețul de 404,00 lei/acțiune. Pe acest emitent s-a realizat și o tranzacție specială în piața deal, în valoare de 1,54 milioane lei.

Pe acest segment de piață, cel mai mare transfer s-a realizat cu 100.000 de acțiuni Romgaz (SNG), valoarea schimbului ridicându-se la 3,06 milioane lei. Acest titlu a avut și cel de-al 2-lea rulaj al zilei de pe piața regular, de 3,68 milioane lei. Cotația a coborât cu 0,64%, până la prețul de 31,00 lei/acțiune, însă intraday a fost atins chiar și un minim de 30,45 lei/acțiune.

EXCLUSIV Noi companii de stat, scutite de obligația unui management corporativ. Senatorii au scutit deja TAROM, RA-APPS și alte companii neperformante CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Noi companii de stat, scutite de obligația unui management corporativ. Senatorii au scutit deja TAROM, RA-APPS și alte companii neperformante

Transferuri cu puțin sub 1 milion de lei s-au realizat pe titlurile celei mai mari companii petroliere românești, OMV Petrom (SNP), care s-au depreciat cu 0,47%, până la prețul de 0,3155 lei/acțiune.

După un avans consistent de la vizita președintelui francez Emmanuel Macron – în baza așteptărilor create în rândul investitorilor față de comenzi viitoare în cadrul prograjelor de înzestrare ale Armatei Române – titlurile Turbomecanica (TBM) s-au corectat semnificativ, cu 5,31%, până la prețul de 0,3030 lei/acțiune, pe al 4-lea rulaj al ultimei jumătăți de an pe acest emitent, de aproximativ 825.000 de lei.

Tranzacții de 1 milion de euro pe acțiunile bancare

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au închis astăzi la prețul de 2,4450 lei/acțiune, în scădere cu 1,01%, pe volume echivalente cu 2,73 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), au coborât cu 0,71%, până la prețul de 13,90 lei/acțiune, pe transferuri de 1,72 milioane lei.

Pe segmentul fondurilor închise, SIF Transilvania (SIF3) a luat fața liderului obișnuit Fondul Proprietatea (FP), cu transferuri marginal peste 1 milion de lei. Cotațoa a coborât cu 2,24%, până la prețul de 0,2620 lei/acțiune. Indicele financiar BET-FI a coborât cu 0,33%, până la nivelul de 35.594,69 puncte.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
transgaz
bvb
bursa
banca transilvania
brd
turbomecanica
sif transilvania