Bursa scade cu 3% după lovirea unor parametri tehnici. Declin de 5,5% pe acțiunile Băncii Transilvania

Bursa scade cu 3% după lovirea unor parametri tehnici. Declin de 5,5% pe acțiunile Băncii Transilvania

Sursa foto: Traviswolfe | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 2 mar 2022

Investitorii activi la Bursa de Valori București au pus presiune la vânzare și au adus deprecieri de 5-7% pe acțiuni lichide, în contextul unor volume excepționale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Stresul indus de prelungirea conflictului din Ucraina și-a spus cuvântul pe bursa românească. După ce a rezistat bine și avea valori apropiate de cele la începutul anului, trecerea sub praguri de suport tehnice a precipitat ordine de vânzări. Prăpastia s-a căscat imediat.

Simptomatic este parcursul acțiunilor Băncii Transilvania (TLV), care inițial au rezistat bine pe fondul cumpărăturilor publicului fidel, dar care au înregistrat un declin abrupt deîndată ce apărătorii cotațiilor au lăsat barajul să se spargă. Titlurile celei mai mari bănci din România au suferit un recul de 5,51%, până la prețul de 2,4000 lei/acțiune, pe tranzacții foarte mari, de 40,77 milioane lei.

Grupul Aquila își majorează cu un sfert profitul net la 2021 CITEȘTE ȘI Grupul Aquila își majorează cu un sfert profitul net la 2021

A fost, de fapt, o caracteristică a acestei perioade ca pe măsură ce piața a întâlnit noi niveluri de cotare pe anumiți emitenți să se intensifice activitatea de la BVB. Rulajul pieței de acțiuni a fost din nou exceptional, de 147,41 milioane lei (29,78 milioane euro).

Acesta a fost susținut inclusive de transferurile apropiate de 17 milioane lei realizate pe fiecare din acțiunile celor 2 producători de gaze naturale ce au consemnat o nouă sesiune negativă: -0,27%, până la prețul de 36,35 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz Mediaș (SNG) și -1,84%, până la prețul de 0,4530 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP).

Șantierul Naval Orșova a trecut pe pierdere la 2021. Compania așteaptă milioane de euro din contractele semnate în Olanda CITEȘTE ȘI Șantierul Naval Orșova a trecut pe pierdere la 2021. Compania așteaptă milioane de euro din contractele semnate în Olanda

Dintre titlurile blue-chi, au înregistrat deprecieri severe titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), -4,98%, până la prețul de 18,70 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 13,65 milioane lei, și titlurile Fondul Proprietatea (FP), -2,34%, până la prețul de 1,9200 lei/acțiune, în contextul unor schimburi însumând 13,09 milioane lei.

Sunt mișcări care au antrenat declinul întregii piețe, așa cum se vede în tabloul indicilor: -2,82% pentru indicele compozit BET-XT, -0,71% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 48.218,71 puncte, -1,37% pentru indicele energetic BET-NG și -3,19% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.084,28 puncte validează intrarea pe o secvență specifică trendului descendent conform teoriei lui Dow, cu maxime și minime din ce în ce mai coborâte, semnal tehnic indicat de Profit.ro încă de ieri.

Bursa scade cu 3% după lovirea unor parametri tehnici. Declin de 5,5% pe acțiunile Băncii Transilvania

Titlurile Nuclearelectrica (SNN) au coborât cu 5,06%, până la prețul de 37,50 lei/acțiune, pe a 6-a activitate a zilei, de 9,87 milioane lei. Unele acțiuni au avut scăderi încă și mai abrupte: -6,24% pentru titlurile grupului austriac Erste (EBS) care au adunat transferuri de 6,35 milioane lei, -7,51%, până la prețul de 0,8000 lei/acțiune, pentru titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) care au consemnat tranzacții de 4,59 milioane lei, -6,31%, până la prețul de 1,8700 lei/acțiune, pentru titlurile AROBS Transilvania (AROBS), -7,55%, până la prețul de 19,60 lei/acțiune, ultimele 2 simboluri pe un rulaj doar cu puțin peste reperul de 1 milion de lei.

EXCLUSIV Ministerul Finanțelor nu vinde acțiunile Fondul Proprietatea. Rămâne acționar, așteaptă dividende și ar putea să se implice în conducerea Fondului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ministerul Finanțelor nu vinde acțiunile Fondul Proprietatea. Rămâne acționar, așteaptă dividende și ar putea să se implice în conducerea Fondului

Pe contrasens față de restul pieței, titlurile SIF Oltenia (SIF5) s-au apreciat cu 3,74%, până la prețul de 1,9400 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,56 milioane lei.

O poveste de creștere a ultimilor ani a fost cea a dobândirii de către bursa românească a statutului de piață emergentă și includerea acțiunilor locale în structura indicilor FTSE Russell. Acum piața a avut parte de reversul medaliei, cu investitorii instituționali nerezidenți la vânzare și apăsând cotații ale unor acțiuni conectate la această poveste. Titlurile MedLife (M) care din martie vor intra în componența indicelui FTSE Global All Cap, au suferit un declin de 3,92%, până la prețul de 19,60 lei/acțiune, pe transferuri de 4,38 milioane lei. Pe tranzacții aproopiate de nivelul de 2 milioane lei, titlurile One United Properties (ONE) au pierdut 3,28%, până la prețul de 1,1800 lei/acțiune, și titlurile Purcari Wineries (WINE), care au scăzut cu 5,38%, până la prețul de 10,55 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica