Câștig de 15% pe căderea de marți a piețelor

Câștig de 15% pe căderea de marți a piețelor
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 3 sep 2015

Unul din fondurile de hedging ale Artemis Capital a obținut o apreciere a portofoliului de 15,49% într-o zi în care Bursa de la New York a pierdut 2,96%. Câștigul a rezultat din speculațiile pentru un instrument care măsoară intensitatea fluctuațiilor din piețele bursiere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Valul de vânzări pe activele de risc precipitat la sfârșitul lunii august a diminuat valoarea portofoliilor celor mai multe fonduri de investiții. Aceasta nu înseană că nu s-au putut face bani și pe scăderi. Printre cei care se laudă este compania de administrare a activelor finanicare Artemis Capital, care prin fondul său de hedging Artemis Vega Fund a obținut un câștig brut de 15,49% într-o singură zi, cea marcată de scăderea de 2,96% la a indicelui S&P500 a Bursei de la New York.

Cum s-a întâmplat? Explică entitatea care a raportat acest randament zilnic uluitor în raportul cău către clienți preluat de Zero Hedge. Este vorba de un pariu pus pe o explozie a oscilațiilor din piețele bursiere, după perioada de letargie a pieței despre care Artemis a avertizat că este indusă aproape exclusiv de intervențiile succesive ale autorităților de politică monetară. Urcarea peste noapte a valorii fondului închis de tip ETF care replică evoluția indicelui VIX a fost astfel fructificată de Artemis. Cunoscut și ca "indice al fricii" pentru că măsoară volatilitate din piețe în funcție de cotarea din piața opțiunilor, VIX a fost pus sub formă de ETF la dispoziția investitorilor în urmă cu câțiva ani, lăsând oportunitatea unor speculații de piață precum cea menționată aici.

Indicele VIX care se situase până la jumătatea acestui an, în cea mai mare parte a timpului, în jurul reperului de 15 puncte, a explodat în august, ajungând pe 24 august a.c. în zona de 40 de puncte, cel mai ridicat nivel de la criza finanicară din 2008 încoace. Corecția de la finele lunii trecute a fost amendată rapid printr-o creștere bruscă de o zi a indicelui. Este vorba de ședința de tranzacționare din 1 septembrie a.c., când indicele a urcat din zona de 28 de puncte către reperul de 33 de puncte, conform portalului Yahoo Finance și pentru care Artemis raportează câștigul de 15%. Miza lor este că reperul de 40 de puncte va fi retestat udeva în următoarele 21 de zile.

Speculația amintită a ameliorat peste noapte portofoliul Artemis Vega Fund, care raportează pentru acest an un avans precomisionare de 18,11%. Nu sunt singurii câștigători ai etapei de scăderi. Mark Spitznagel de la Universa a raportat pentru săptămâna trecută un avans de un miliard de dolari al portofoliului ca urmare a unor poziții de vânzări în lipsă deschise pe piața americană.

viewscnt
Afla mai multe despre
nyse
bursa
artemis capital
criza