Corecțiile se adâncesc la BVB. Volumele sunt în mare suferință

Corecțiile se adâncesc la BVB. Volumele sunt în mare suferință

Sursa foto: Yurii Tymchuk | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 23 aug 2022

Împreună, segmentele de acțiuni, obligațiuni și certificate au depășit doar cu puțin reperul de 20 milioane lei într-o sesiune „roșie”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Presiunea la vânzare s-a menținut pe bursele dezvoltate, unde indicele Down Jones Average Industrial de la New York Stock Exchange a coborât din nou sub pragul de 33.000 de puncte, iar indicele DAX40 de la Frankfurt s-a depărtat cu peste 5% de maximul local atins în ziua de 16 august.

Acesta este contextul în care și la BVB tendința a fost negativă, fără însă ca vânzătorii să arunce pachete mari de acțiuni în piață. Acest lucru s-a reflectat asupra volumelor care în piața principală de equities a fost de numai 18,42 milioane lei (3,77 milioane euro) în nota critică a unei lichidități foarte slabă care caracterizează piața românească de capital nu numai peste vară, dar chiar de la Paști încoace.

Digi Communications își majorează afacerile cu 20% prin aportul unei explozii a veniturilor din Spania. Vânzarea operațiunilor din Ungaria duce profitul net la 415 milioane euro CITEȘTE ȘI Digi Communications își majorează afacerile cu 20% prin aportul unei explozii a veniturilor din Spania. Vânzarea operațiunilor din Ungaria duce profitul net la 415 milioane euro

Cele mai mari tranzacții ale zilei, de 5,09 milioane lei, s-au realizat pe titlurile OMV Petrom (SNP), care s-au corectat cu 1,97%, până la prețul de 0,4735 lei/acțiune. O amplitudine, de asemenea, ceva mai mare a deprecierii, -1,43%, am consemnat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au cumulat transferuri de 2,33 milioane lei.

Sunt mișcări care au tras în jos întreaga piață: -0,79% pentru indicele compozit BET-XT, -0,44% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 50.835,21 puncte, -0,76% pentru indicele energetic BET-NG și -0,90% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.345,45 de puncte este în zona mediei mobile exponențiale de 200 de zile (EMA200), cea care definește trendul, așa cum se vede pe graficul atașat.

Corecțiile se adâncesc la BVB. Volumele sunt în mare suferință
.

Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au avut o evoluție ceva mai atenuată față de media pieței, -0,93%, închizând la prețul de 1,9240 lei/acțiune, pe a 2-a activitate a zilei. Emitentul a achiziționat săptămâna trecută de la BVB un număr de 4,09 milioane acțiuni proprii pentru care a plătit suma de 7,98 milioane lei, în cadrul programului de răscumpărări aprobat de acționari.

Pe segmentul de energie, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au staționat la prețul de 47,75 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,90 milioane lei, iar titlurile Nucleareelctrica (SNN) au pierdut 0,42%, până la prețul de 47,75 lei/acțiune, pe un rulaj de 1,03 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica