Debut neconcludent de săptămână la BVB. Revenire a volumelor pe segmentul titlurilor de stat

Debut neconcludent de săptămână la BVB. Revenire a volumelor pe segmentul titlurilor de stat

Sursa foto: Maciek905 / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 17 mai 2021

Indicii principali au avut deviații minore față de nivelurile de referință de luni, iar lichiditatea a fost slabă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investitorii au ales să nu mute decisiv în ultima zi a raportărilor financiare la T1 a companiilor ,listate la cota pieței reglementate a Bursei de Valori București. Ordinele au fost într-atât de firave încât rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 30,81 milioane lei (6,25 milioane euro), iar fluctuațiile, imperceptibile la nivelul indicilor.

Astfel, indicele compozit BET Plus a avansat cu 0,05% și indicele reprezentativ BET a câștigat doar 0,06% până la nivelul de 11.600,63 puncte, unde se află captiv într-o zonă de incertitudine între mediile mobile de 5 zile (EMA5) și, respectiv 21 de zile (EMA21).

Debut neconcludent de săptămână la BVB. Revenire a volumelor pe segmentul titlurilor de stat

Simptomatic pentru nemișcarea pieței, cele mai vizibile acțiuni românești nu au urcat decât cu câte un pas de cotare peste referințele de vineri: +0,19%, până la prețul de 2,6100 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV) care au adunat cele mai mari tranzacții ale zilei, de 6,77 milioane lei, și +0,11%, până la prețul de 1,8600 lei/acțiune pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP) care au cumulat schimburi de 3,82 milioane lei. Cei 2 emitenți au comunicat pieței că săptămâna trecută au răscumpărat acțiuni proprii în valoare de 5,01 milioane lei și, respectiv 7,55 milioane lei.

Turbomecanica trece pe pierdere la T1 CITEȘTE ȘI Turbomecanica trece pe pierdere la T1

Deviații mai mari am consemnat pe 2 acțiuni unde acționarii au reacționat la rezultatele financiare. Astfel, titlurile Sphera Franchise Group (SFG) s-au apreciat cu 3,55%, până la prețul de 17,50 lei/acțiune, pe transferuri de 1,99 milioane lei, în condițiile în care compania care deține lanțurile de alimentație publică Pizza Hut și KFC a trecut pe oprofit la T1 după o pierdere de 9,55 milioane lei în primule 3 luni ale anului 2020 al șocului pandemiei.

Pe contrasens, titlurile Bittnet Systems (BNET) au suferit un recul de 5,07%, până la prețul de 0,6930 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,23 milioane lei, reacție investitorilor la rezultatul negativ de jumătate de milion de lei din primul trimestru. De asemenea, titlurile Impact Developer & Contractor (IMP) s-au retras cu 1,27%, până la prețul de 3,1000 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,55 milioane lei. Compania a raportat o pierdere trimestrială de 1,30 milioane lei, dar și depășirea reperului de 1 miliard de lei pentru activele sale.

Alumil își majorează afacerile trimestriale cu o cincime CITEȘTE ȘI Alumil își majorează afacerile trimestriale cu o cincime

Tot pe „roșu” au închis și indicii sectoriali: -0,13%, până la nivelul de 49.592,51 puncte, pentru indicele financiar BET-FI, și -0,04% pentru indicele energetic BET-NG. Cel mai important emitent din structura ultimului indice, OMV Petrom (SNP) a câștigat 0,11% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere al titlurilor sale fiind de 0,4375 lei/acțiune într-o sesiune în care au adunat o activitate de 1,88 milioane lei.

Interesul a fost sporit pe piața de obligațiuni care a adunat schimburi de 7,38 milioane lei (1,50 milioane euro), debalansate către piața titlurilor de stat: 5,16 milioane lei pentru emisiunea scadentă în martie 2024 (R2403A) și 1,21 miloane lei pentru cea cu maturitate în august 2024 (R2408A).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
sphera franchise
omv petrom
fondul proprietatea
bittnet systems