EXCLUSIV UPDATE Prețul ofertei FP este de 0,842 lei/acțiune. ASF se va pronunța azi pe oferta de răscumpărare a Fondului Proprietatea. Explicațiile întârzierii

EXCLUSIV UPDATE Prețul ofertei FP este de 0,842 lei/acțiune. ASF se va pronunța azi pe oferta de răscumpărare a Fondului Proprietatea. Explicațiile întârzierii
scris 27 iul 2016

UPDATE ora 18.50 Consiliul ASF a avizat favorabil derularea ofertei publice de răscumpărare la Fondul Proprietatea, împreună cu programele de buy-back de la SIF Banat Crișana și Albalact. Prețul de ofertă este de 0,842 lei/acțiune.

Documentația depusă de Fondul Proprietatea la începutul acestei luni pentru o ofertă de accelerare a programului de răscumpărări pentru 575 milioane acțiuni FP intră azi pe ordinea de zi a board-ului ASF, conform unor surse multiple din cadrul autorității de supraveghere a piețelor financiare nebancare.

Astăzi ar urma ca Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să se pronunțe asupra solicitării Fondului Proprietatea (FP) de inițiere a unei oferte de accelerare a programului de răscumpărări de acțiuni pentru 575 milioane acțiuni proprii, au declarat pentru Profit.ro surse de la nivel înalt în cadrul instituției de reglementare a piețeie de capital. Aprobarea ofertei este astăzi supusă Consiliului ASF.

Fondul Proprietatea anunțase încă din 5 iulie că depusese documentația aferentă ofertei la ASF, urmând ca aceasta să se pronunțe în termenul legal de 10 zile. De ce vine mai târziu? Documentația a fost incompletă, răspund reprezentanții Autorității. Direcția Emitenți, Monitorizare Tranzacții și Abuz pe Piață a mai solicitat acte suplimentare, astfel încât termenul de 10 zile a fost decalat începând cu data finalizării dosarului aferent ofertei.

Astfel, pe data de 7 iulie, ASF a remis o scrisoare către FP cu observații pentru modificări și completări la actele depuse. Ulterior, reprezentanții Fondului au solicitat o întrevedere care a avut loc pe data de 11 iulie la sediul ASF și la care au participat atât reprezentanții Autorității și ai Fondului, cât și de la brokerul Wood & Company și de la casa de avocatură Clifford Chance Badea. „S-a încheiat o minută mare”, spune o sursă din cadrul ASF, ceea ce denotă că discuțiile au fost îndelungate. Ulterior acestora, Fondul a venit cu forma finală a documentației pe data de 15 iulie. Astfel, solicitarea de aviz sosește azi pe masa Consiliului Autorității în termenul legal.

Fondul Proprietatea, la cinci ani de la listare. O poveste despre răscumpărări CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea, la cinci ani de la listare. O poveste despre răscumpărări

De la anunțul inițial al administratorului FP, compania Franklin Templeton Investment Management Ltd., acțiunile Fondului au urcat cu 5,82% în piață, stimulate de respectiva știre, de la 0,738 lei/acțiune în sesiunea din 4 iulie, la 0,781 lei/acțiune, prețul închiderii ședinței de ieri de la BVB. Față de minimul  de la sfârșitul lunii iunie de 0,678 lei/acțiune, prețul de piață este cu 15,19% mai ridicat. La respectiva cotație, valoarea pachetului care ar urma să facă obiectul ofertei este 449,07 milioane lei (100,61 milioane euro), față de 424,35 milioane de lei (aproape 94 de milioane de euro) din momentul anunțării inițiale a operațiunii de piață.

Dacă va primi avizul ASF, oferta ar trebui să se deruleze atât pentru acțiunile FP listate la BVB, cât și pentru certificatele de depozit (GDR) cotate pe segmentul Specialized Market Fund al Bursei de la Londra. 

Nu este prima ofertă a Fondului Proprietatea care se împotmolește din calendarul inițial. La sfârșitul lunii ianuarie, administratorul Franklin Templeton a amânat pe termen nedefinit o ofertă pe care o anunțase și pentru care depusese documentația la ASF. Manangerul FP, Greg Konieczny, motiva decizia retragerii dosarului de la supraveghetorul pieței chiar a doua zi, pentru Profit.ro, prin schimbarea climatul volatil din piețele financiare internaționale. "Trebuie să fim cu mare băgare de seamă față de condițiile de piață", declara atunci Konieczny.

Anunțarea ofertei și apoi retragerea acesteia a generat volatilitate suplimentară în piață (așa cum se vede din graficul atașat), fapt pentru care Dumitru Miheș, investitor cu experiență de peste 20 de ani pe bursa de la București, a depus o sesizare la supraveghetorul pieței chiar la câteva ore de la anularea operațiunii. Pe 15 martie, el primise răspuns de la ASF că există o investigație, iar faptele sesizate intră în sfera abuzului de piață.

EXCLUSIV UPDATE Prețul ofertei FP este de 0,842 lei/acțiune. ASF se va pronunța azi pe oferta de răscumpărare a Fondului Proprietatea. Explicațiile întârzierii

Pentru derularea actualei oferte, Fondul are cash disponibilizat atât din înstrăinarea participației sale la Romgaz (SNG), prin două oferte derulate în octombrie 2015 și aprilie 2016, cât și prin vânzarea recentă a deținerilor la E.ON Distribuție și E.ON Energie. De asemenea, Fondul a încheiat un contract de împrumut cu BRD Groupe Societe Generale (BRD) în valoare de 1 miliard de lei pentru susținerea programelor de răscumpărări ale acțiunilor proprii ale Fondului, menit a înlocui finanțarea angajată anterior cu Citibank Europe Plc.

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
fp
bursa
bvb
asf
clifford chance badea
wood & company
brd
greg konieczny