Indicele BET dă rateuri la nivelul de 8.000 de puncte. Tranzacții sporite pe acțiunile Purcari, care se depărtează de prețul de listare

Indicele BET dă rateuri la nivelul de 8.000 de puncte. Tranzacții sporite pe acțiunile Purcari, care se depărtează de prețul de listare
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 18 iul 2018

După un rally preț de 8 sesiuni, bursa românească a avut astăzi o zi de deprecieri, pe fondul volumelor slabe care au caracterizat ultima perioadă. Transferuri peste media obișnuită a respectivului emitent am consemnat pe titlurile Purcari Wineries, care au scăzut cu 3%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ezitare la Bursa de Valori București. Raliul s-a oprit, cel puțin temporar, în zona pragului psihologic de 8.000 de puncte pe indicele BET, în pofida unei zile favorabile pentru activele de risc. În Europa, tabloul Bloomberg este preponderent „verde”: +0,80% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,65% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,46% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,82% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -0,19% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,09% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,55% pentru indicele PX de la Praga.

La București, ziua a fost slabă, cu un rulaj de numai 19,05 milioane lei (4,09 milioane euro), asigurat în proporție de peste un sfert de titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), care au suferit un recul de 0,45%, până la prețul de 13,42 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a Băncii Transilvania (TLV), a staționat la prețul de 2,4900 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,92 milioane lei.

Piața, în ansamblu, a suferit. Nu au fost ordinele de cumpărare care să împingă cotațiile mai sus după un rally care deja dura de 8 sesiuni, chiar dacă aprecierile au fost moderate sau chiar modeste în fiecare dintre aceste zile. Indicele compozit Bet Plus a perdut 0,21%, iar indicele reprezentativ BET a alunecat cu 0,19%, sub referință, la nivelul de 8.000 de puncte.

Din punct de vedere tehnic, sunt respingeri pentru a 3-a ședință consecutivă, la un reper unde sunt 4 elemente de rezistență importante: 1) pragul psihologic de 8.000 de puncte, 2) minimul relativ precedent de la finalul lunii mai, 3) media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21), în coborâre, 4) retragerea Fibonacci a ultimului impuls ascendent.

Indicele BET dă rateuri la nivelul de 8.000 de puncte. Tranzacții sporite pe acțiunile Purcari, care se depărtează de prețul de listare

Pe al 2-lea rulaj al zilei, de 2,47 milioane lei, titlurile Purcari Wineries (WINE) au coborât cu 3,01%, până la prețul de 17,70 lei/acțiune, reper cu 6,84% sub oferta publică ce a adus acest emitent la cota BVB în luna februarie.

Tot în declin, de 2,15%, s-au aflat și titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care au închis la prețul de 31,80 lei/acțiune, pe transferuri de 2,10 milioane lei. Aceasta a tras în jos și indicele energetic BET-NG, care s-a depreciat cu 0,53%.

Tranzacție cu 4% din acțiunile Carbochim

Un recul ceva mai atenuat, de 0,34%, a fost consemnat de indicele BET-FI, care a închis la valoarea de 37.615,33 de puncte. Cel mai important emitent din structura sa, Fondul Proprietatea (FP), a câștigat 0,23%, până la prețul de 0,8890 lei/acțiune, pe volume echivalente cu aproximativ 455.000 de lei.

Singura tranzacție specială din piața deal, s-a realizat pe titlurile producătorului de materiale abrazive Carbochim Cluj-Napoca (CBC), cu un pachet de 201.000 de acțiuni, reprezentând 4,07% din capitalul social. Schimbul a fost efectuat la prețul de 14,00 lei/acțiune, cu 5,26% peste referință, ceea ce ridică valoarea acestuia la 2,81 milioane lei, iar capitalizarea de piață a companiei la 69,02 milioane lei (14,83 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
brd
purcari
bvb
bursa
fondul proprietatea
romgaz
carbochim