Investitorii se activează la final de lună. Volumele se majorează și indicii au aprecieri consistente

Investitorii se activează la final de lună. Volumele se majorează și indicii au aprecieri consistente

Sursa foto: Jesada Wongsa | Dreamstime.com

scris 29 nov 2022

Activitatea de tranzacționare de la BVB a fost aproximativ triplă față de o seisune obișnuită din ultima perioadă.

Raliul furibund din piețele de acțiuni dezvoltate s-a oprit într-o fază de evoluții laterale, însă la Bursa de Valori București o secvență de ședințe neconcludente s-a încheiat cu o revenire a impulsului ascendent. Cotațiile au revenit pe volume ridicate, probabil aduse de investitorii instituționali care se activează pe final de lună.

Rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 58,39 milioane lei (11,87 milioane euro), fiind nu numai cu mult peste media acestei toamne, dar chiar și peste nivelurile ultimilor ani care au adus pieței locale promovarea la statutul de bursă emergentă sub criteriile FTSE Russell.

VIDEO Acțiunea UiPath ajunge în atenția celebrului realizator TV Jim Cramer, care nu recomandă cumpărarea: „Pierd bani!” Compania a indus un șoc negativ pentru fondul ARK al renumitei Cathie Woods CITEȘTE ȘI VIDEO Acțiunea UiPath ajunge în atenția celebrului realizator TV Jim Cramer, care nu recomandă cumpărarea: „Pierd bani!” Compania a indus un șoc negativ pentru fondul ARK al renumitei Cathie Woods

De regulă, fondurile de investiții nerezidente fac tranzacții sporite în ultima vineri a lunii, în ceea ce arată ca rearanjări de protofolii. Totuși, acest moment pare a se fi consumat astăzi în contextul unei aranjări atipice a calendarului de tranzacționare în care săptămâna este întreruptă de 2 zile libere, de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României.

Activitatea a fost, într-adevăr, acatalizată de acțiunile pe care de regulă iau expunere instituționalii nerezidenți, cele ale companiilor cu cappitalizare mare. Pe 3 dintre acestea aprecierile au fost chiar mai mari de 3 procente: +3,35%, până la prețul de 0,4630 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au adunat cele mai multe transferuri, de 18,51 milioane lei, +3,29%, până la prețul de 20,10 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au cumulat schimburi de 12,50 milioane lei, și +3,25%, până la prețul de 13,34 lei/acțiune, pentru titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), care au totalizat tranzacții de 2,22 milioane lei.

Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, la Gala Profit.ro: De ce este dolarul puternic și care vor fi consecințele CITEȘTE ȘI Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, la Gala Profit.ro: De ce este dolarul puternic și care vor fi consecințele

Sunt mișcările care au marcat parcursul în ansamblu al pieței: +1,63% pentru indicele compozit BET-XT, +0,99% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 49.855,59 puncte, +1,44% pentru indicele energetic BET-NG și +1,74% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 11.730,66 de puncte pare înscris pe o traiectorie de testare a mediei mobile exponențiale de 200 de zile (EMA200), evidențiată de pe graficul de mai jos.

Investitorii se activează la final de lună. Volumele se majorează și indicii au aprecieri consistente

A subperformat pieței, cu un avans de 0,42%, până la prețul de 1,9180 lei/acțiune, titlul Fondul Proprietatea (FP), care a întrunit al 3-lea rulaj al zilei, de 8,75 milioane lei, în timp ce titlurile Romgaz Mediaș (SNG) chiar au stagnat la prețul de 40,00 lei/acțiune, pe o activitate de 7,43 milioane lei.

Reperul unor volume echivalente cu 1 milion de lei a mai fost depășit pe 3 simboluri: Electrica (EL), care a câștigat 1,48% până la prețul de 7,53 lei/acțiune, MedLife (M), care a staționat la prețul de 15,60 lei/acțiune, și Aquila Part Prod Comp (AQ), titluri  care au urcat cu 2,19%, până la prețul de 0,5600 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
aquila