Astăzi, numai un transfer cu 7,37 milioane acțiuni Banca Transilvania, însumând peste 20 milioane lei, a însemnat mai mult decât transferurile din piața reglementată de la BVB.
Blestemul retailului. Avertismentul lansat în urmă cu doi ani de Daniel Iancu, fondator și administrator al forumului bursier agf.ro, potrivit căruia, fără micii investitori, Bursa de Valori București riscă să rămână una a tranzacțiilor deal, este confirmat aproape pe deplin de unele ședințe de tranzacționare. Astăzi a fost una dintre ele.
Din rulajul de 40,22 milioane lei (9,86 milioane euro) al pieței de acțiuni, nu mai puțin de 25,13 milioane lei au provenit din schimburile speciale de 25,13 milioane lei din piața deal, reprezentând peste 62,48% din total.
Distribuția este încă și mai dezechilibrată dacă luăm în calcul că dintre acestea, un singur transfer special cu 7,37 milioane titluri Banca Transilvania (TLV) a însumat 20,16 milioane lei. Aparent o mutare de portofoliu, celelalte schimburi au fost cu titluri Transgaz (TGN) de 2,69 milioane lei, cu acțiuni BRD Groupe Societe Generale (BRD) de 1,94 milioane lei și cu titluri Albalact (ALBZ) de 344.000 lei.
CITEȘTE ȘI Banca Transilvania, profit net de 228,5 de milioane de lei la trei luni, în creștere cu jumătate față de aceeași perioadă din 2015 Prin contrast, activitatea de tranzacționare a fost mai slabă în piața reglementată, unde numai 5 emitenți au depășit reperul milionului de lei tranzacționat. Pe primul loc în topul rulajelor, cu schimburi de 4,69 milioane lei, s-au situat acțiunile Electrica (EL), care s-au depreciat marginal, cu 0,16%, până la prețul de 12,18 lei/acțiune.
Acestea au fost urmate tot de un emitent din sectorul energetic, Transgaz, care a închis la prețul de 273,00 lei/acțiune, în urcare cu 1,87% o sesiune în care volumele au echivalat cu 3,01 milioane lei.
„Verde” în Europa, ezitare la București
Sesiunea de la BVB a fost mixtă, din primele cele mai tranzacționate 10 titluri, 5 simboluri închizând „pe verde”, 3 acțiuni în scădere și 2 emitenți având cotațiile în staționare pe nivelul de referință de vineri. Aceasta s-a tradus printr-o evoluție anemică la nivelul indicilor.
Indicele BET, al celor mai tranzacționate titluri, s-a apreciat cu 0,33%, până la nivelul de 6.464,45 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a câștigat 0,36%. Sunt evoluții în linia pozitivă a piețelor europene de astăzi, în care pricipalii indici de la Londra, Paris și Frankfurt au fost peste referință, cu un avans chiar de peste 1% pentru indicele german DAX.
Abia deschiderea neconcludentă a sesiunii de tranzacționare pe Bursa de la New York și prăbușirea în numai 2 ore cu doi dolari pe baril a țițeiului Brent a atenuat aprecierile pe piețele europene. Este o mișcare ce la București nu a avut timp să se producă.
Ședință de deprecieri pentru titlurile financiare
Un parcurs negativ, până la valoarea de 25.799,45 puncte, cu 0,49% mai mică decât referința săptămânii precedente, l-a avut indicele financiar BET-FI. Este un recul pe fondul unor scăderi de peste 1% ale titlurilor SIF Transilvania (SIF3), SIF Oltenia (SIF5), SIF Moldova (SIF2), în timp ce titlurile SIF Muntenia (SIF4) au pierdut 2,48%.
Cel mai important emitent din structura acestui indice, Fondul Proprietatea (FP), s-a apreciat în sesiunea de astăzi cu 0,56%, până la prețul de 0,724 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 2,82 milioane lei. Cel mai important cumpărător al acestor titluri rămâne Fondul însuși. Potrivit unei notificări remise astăzi Bursei, săptămâna trecută FP a răscumpărat un număr de 5,77 milioane acțiuni proprii pentru care a plătit 4,26 milioane lei.
Sectorul energetic, între trendul de scădere de la Romgaz și sechestrul de la Rompetrol
Indicele energetic BET-NG s-a apreciat marginal, cu 0,10%, într-o zi în care titlurile Romgaz (SNG) au scăzut cu 0,43%, până la prețul de 23,35 lei/acțiune pe volume echivalente cu 1,38 milioane lei, în timp ce titlurile OMV Petrom (SNP) au suferit un declin de 0,22%, închizând pe nivelul de preț de 0,2295 lei/acțiune. Dintre titlurile energetice, cele ale Rompetrol Rafinare Constanța (RRC) au fost suspendate astăzi de la tranzacționare în condițiile în care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat că va pune sechestru pe bunurile Rompetrol, vizate fiind rafinăria Petromidia și benzinăriile companiei, într-un dosar privind privatizarea rafinăriei. Un comunicat al emitentului remis la închiderea pieței menționează că faptele investigate de procurori datează din perioada 1998-2003, înainte de vânzarea companiei către grupul KazMunayGas.















