Propunere de la acționari pentru distribuiri de dividende la Fondul Proprietatea

Pentru AGA de bilanț de săptămâna viitoare, FP a primit o solicitare de modificare a convocatorului care vizează o repartizare de cash.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Propunere de la acționari pentru distribuiri de dividende la Fondul Proprietatea

Sursa foto: Dana Rothstein | Dreamstime.com

Fondul Proprietatea (FP) a notificat investitorii de pe bursă că a primit o cerere de modificare a convocatorului pentru Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 28-29 mai de la un grup de acționari care controlează peste 5% din titlurile societății.

Propunerea pentru ordinea de zi vizează acordarea unui dividend brut de 0,0408 lei/acțiune cu ex-data 4 iunie și dată a plății.

Participarea FP la majorarea de capital la Administrația Porturilor Maritime va fi dezbătută într-o AGA. Intenții de păstrare a participației de 20% atât din zona acționariatului, cât și de la administratorul Franklin Templeton CITEȘTE ȘI Participarea FP la majorarea de capital la Administrația Porturilor Maritime va fi dezbătută într-o AGA. Intenții de păstrare a participației de 20% atât din zona acționariatului, cât și de la administratorul Franklin Templeton

În comunicarea către investitorii de pe bursă, administratorul unic Franklin Templeton menționează că, la finalul anului trecut, Fondul avea disponibilități de numerar pe bilanț de 148,89 milioane lei și nu de 398,70 milioane lei, suma menționată de acționari în motivarea cererii de modificare a convocatorului.

Profit.ro a anunțat anterior că un consorțiu de investitori care deține peste 5% din capitalul social al Fondului Proprietatea cere Guvernului să alinieze politica de dividende a Fondului la regulile recent implementate de stat privind disciplina de capital, solicitând aprobarea plății unui dividend de 90% din profit.

Grupul de investitori, format din Equinox nepremičnine d.d., Axor holding d.d. și Intus Invest d.o.o., a emis o scrisoare deschisă către prim-ministrul Ilie Bolojan, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și viceprim-ministrul Oana Gheorghiu.

Acționarii solicită public Guvernului să alinieze politica de dividende a Fondului Proprietatea la regulile recent implementate de stat privind disciplina de capital.

Digi prezentat ca având o problemă neașteptată, legată de utilizarea exclusivă a mărcii în UE, în presa spaniolă. Reacția Digi: Nu am pierdut niciun drept exclusiv asupra mărcii comerciale! CITEȘTE ȘI Digi prezentat ca având o problemă neașteptată, legată de utilizarea exclusivă a mărcii în UE, în presa spaniolă. Reacția Digi: Nu am pierdut niciun drept exclusiv asupra mărcii comerciale!

Consorțiul a solicitat oficial suplimentarea ordinii de zi pentru Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (AGOA) a Fondului Proprietatea, programată pentru 28 mai 2026.

Punctul propus vizează aprobarea unui dividend brut de 0,0408 RON pe acțiune din profitul auditat al anului 2025.

Această sumă specifică corespunde exact cu 90% din profitul distribuibil al Fondului Proprietatea pentru anul 2025 (în valoare de 120,26 milioane de lei, dintr-un total de 133,62 milioane de lei distribuibili), conform scrisorii.

Solicitarea “este inspirată direct” de recentul mandat al prim-ministrului Bolojan, care impune companiilor naționale și entităților controlate de stat să distribuie minimum 90% din profitul lor net sub formă de dividende la buget.

Decizie pregătită pentru criptomonede - ASF și BNR vor fi autorități responsabile pentru piața criptoactivelor, proiect discutat de Guvern CITEȘTE ȘI Decizie pregătită pentru criptomonede - ASF și BNR vor fi autorități responsabile pentru piața criptoactivelor, proiect discutat de Guvern

Acționarii susțin că acest standard de „proprietate responsabilă” și eficiență a capitalului trebuie aplicat în mod consecvent la nivel general, inclusiv Fondului Proprietatea.

„Fondul Proprietatea în sine este un beneficiar direct al noului mandat al Guvernului”, potrivit acestora.

Aceștia precizează că, pe baza rezultatelor preliminare, Fondul Proprietatea se așteaptă să primească dividende masive, de 215,39 milioane de lei în 2026 din participațiile sale majoritare la companii deținute majoritar de stat (CN Aeroporturi București SA, CN Administrația Porturilor Maritime SA și Societatea Națională a Sării SA).

Acționarii afirmă că „este corect și logic din punct de vedere economic” ca Fondul Proprietatea să aplice aceeași regulă de distribuție de 90% propriilor investitori, împiedicând stagnarea și inactivitatea capitalului.

Aceștia subliniază că Fondul Proprietatea deține o lichiditate excepțională, cu 398,7 milioane de lei în numerar și depozite bancare la 31 decembrie 2025.

Acest lucru garantează că plata dividendelor propuse nu va avea niciun impact negativ asupra stabilității operaționale a fondului, conform sursei citate.

Electrica pregătește investiții de aproape 2 miliarde lei. Compania va distribui dividende de 50 milioane lei către bugetul de stat CITEȘTE ȘI Electrica pregătește investiții de aproape 2 miliarde lei. Compania va distribui dividende de 50 milioane lei către bugetul de stat

“Prin susținerea acestei plăți de 90%, statul român - în calitate de actor cheie - ar asigura lichidități vitale, care pot fi redirecționate către infrastructura publică critică, cum ar fi modernizarea unităților sanitare și construirea de spitale, o prioritate fundamentală a actualei administrații”, mai arată acționarii FP.

Despre semnatari

Equinox nepremičnine d.d., Axor holding d.d. și Intus Invest d.o.o. sunt investitori instituționali axați pe alocarea responsabilă a capitalului și crearea de valoare, deținând împreună peste 5% din capitalul social al Fondul Proprietatea S.A.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2488 -0.0093-0.18 %
1 USD4.5102 -0.0121-0.27 %
1 GBP6.0718 -0.0059-0.10 %
1 CHF5.7242 -0.0023-0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite