Indicii principali de la BVB au avut oscilații foarte mici astăzi, mișcare copiată din piețele bursiere europene care s-au întors la nivelurile de referință, după tendința de scădere de la începutul zilei, marcată de exploziile din Bruxelles.
Zi indecisă la Bursa de Valori București, caracterizată atât de închiderile divergente ale cotațiilor, cât și de deviațiile modeste față de referințele din ședința precedentă.
Deschiderea a fost pozitivă, însă știrile privind exploziile din Bruxelles au determinat o alunecare rapidă a indicilor sub valorile de referință încă din prima oră de tranzacționare.
Din 9 indici măsurați, 6 au avut închidere "roșie", iar 3 s-au apreciat. Din primele cele mai tranzacționate titluri de la BVB, 5 acțiuni au încheiat în urcare, 3 simboluri au intrat în declin, iar 2 emitenți au terminat ziua cu aceeași capitalizare de piață ca și în ședința precedentă.
CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Explozii pe aeroportul din Bruxelles, urmate de alte explozii la metrou, lângă sediul CE. Fiica lui Rednic, aflată pe aeroport: Au fost focuri de arme Investitorii activi la București au fost mai prudenți în ziua unor atentate soldate cu peste 30 de răniți și mai mult de 200 de răniți. Au preferat să copieze mișcarea din piețele europene. Dacă indicii principali de la Londra, Paris și Frankfurt au coborât în primele 2 ore de tranzacționare chiar și cu peste un procent sub referință, ulterior piața a avut o revenire până la o închidere "pe verde" a a tuturor celor trei piețe.
La BVB, indicele BET, al celor mai tranzacționate titluri, s-a depreciat cu 0,12%, până la prețul de 6.782,24 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a pierdut 0,09% într-o zi cu un nivel al volumelor peste reperul median al perioadei pentru segmentul regular, respectiv un rulaj de 25,58 milioane lei (5,72 milioane euro).
Banca Transilvania, la a doua zi de corecție
Peste două treimi din această activitate de tranzacționare a fost reprezentată de transferurile în valoare de 9,39 milioane lei pe titlurile Băncii Transilvania (TLV) care s-au corectat cu 0,19%, până la prețul de 2,69 lei/acțiune, ce conferă încă acestei acțiuni un randament net de 13,77% pentru dividendul ei brut de 0,39 lei/acțiune anunțat joi.
Efectul știrii tinde să se resoarbă, ceea ce se vede nu atât în impasul în care se află cotația - încă având o apreciere de 8,03% față de momentul publicării convocatorului care menționat și repartizarea câștigului care mai include și acordarea de acțiuni gratuite - cât în volume.
Astfel, ieri s-au schimbat titluri în valoare de 9,68 milioane lei, în timp ce joi tranzacțiile pe acest emitent s-au ridicat la 30,93 milioane lei în piața regular și alte 1,73 milioane lei pe segmentul deal, iar vineri rulajul pe piața reglementată a fost de 17,47 milioane lei, la care adăugăm transferuri speciale de 1,08 milioane lei care astăzi au lipsit.
SIF Moldova (SIF2) a notificat operatorul de piață că luni a vândut 1,22 milioane titluri Banca Transilvania, în valoare de 3,30 milioane lei. La sfârșitul săptămânii trecute SIF Moldova mai realizase vânzări nete pentru alte peste 685.000 de titluri ale instituției de credit, pentru aproximativ 1,87 milioane lei. De regulă, aceste limitări de expuneri - reprezentând marcări de profituri pentru societatea de investiții financiare care controlează 8% din capitalul social al Băncii Transilvania - vizează ca, în urma majorării de preț, participația pe acest emitent să nu depășească reperul de 40% din total portofoliu.
CITEȘTE ȘI Banca Transilvania propune acțiuni gratuite și dividende-record, de 1,2 miliarde de lei, pentru acționari Pe locul doi în clasamentul tranzacțiilor, cu schimburi de 6,63 milioane lei, s-au regăsit titlurile OMV Petrom (SNP), care s-au depreciat cu 1,98% până la prețul de 0,247 lei/acțiune. Față de minimul local de 0,2155 lei/acțiune consemnat pe 12 februarie, încă titlurile celei mai mari companii petroliere consemnează o revenire substanțială, de 14,62%.
Parcursul titlurilor OMV Petrom a tras în jos indicele energetic BET-NG care a pierdut 0,34%, până la valoarea de 574,66 puncte într-o zi în care titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au închis pe palierul de preț de 27,00 lei/acțiune, în urcare cu 0,37%, pe volume echivalente cu 1,42 milioane lei.
Abia cu puțin peste 220.000 de lei s-au rulat pe titlurile transportatorului de gaze Transgaz (TGN), care s-au apreciat cu 0,75%, până la prețul de 269,00 lei/acțiune după ce dimineață compania a anunțat distribuirea unui dividend brut de 21,24 lei/acțiune. Calculat în valoare netă și la cotația închiderii de astăzi, randamentul acestuia este de 7,50%.
CITEȘTE ȘI Provocare lansată de la Fondul Proprietatea: Chiar avem nevoie de investiții în electricitate de 30 mld. euro? Acțiunea Fondului Proprietatea (FP) s-a apreciat cu 0,65%, până la prețul de 0,779 lei/acțiune pe transferuri în valoare de 2,07 milioane lei. Titlurile SIF au avut închideri divergente, nu departe de nivelurile de referință, acesta fiind contextul în care și indicele financiar BET-FI a urcat cu numai 0,12%, pentru o închidere la vaoarea de 28.444,63 puncte.
În rest, rulaje apropiate de un milion de lei am mai consemnat numai pe titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS), listat secundar la BCR, și pe cele ale BRD Groupe Societe Generale (BRD), ultimele regăsindu-se la finalul ședinței pe nivelul de preț al zilei precedente, de 10,30 lei/acțiune.















