Revenire de 7% pentru bursa românească. Ricoșeu de peste 10% pentru acțiunile bancare și explozie de preț pentru titlurile TeraPlast

Revenire de 7% pentru bursa românească. Ricoșeu de peste 10% pentru acțiunile bancare și explozie de preț pentru titlurile TeraPlast

Sursa foto: Patchakorn Phom In | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 9 mar 2022

Pe fondul unui raliu furibund al piețelor de acțiuni occidentale, și la BVB am consemnat o sesiune cu aprecieri de amplitudine mare și pe lichiditate bună.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Răcirea cel puțin temporară a conflictului din Ucraina a permis o revenire de peste 600 de puncte a indicelui Dow Jones Average Industrial, iar Bursa de Valori București s-a conectat la această mișcare pozitivă. Nu numai că toate acțiunile cu tranzacții de peste 100.000 de lei au avut închideri „pe verde”, dar amplitudinea aprecierilor a fost neobișnuită.

Este un fenomen care s-a manifestat inclusiv pe cele mai lichide acțiuni. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au avut un ricoșeu de 11,82%, până la prețul de 2,4600 lei/acțiune, pe transferuri de 17,73 milioane lei și titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au avut un salt de 10,34%, până la prețul de 19,20 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 11,24 milioane lei.

Fondul suveran al Norvegiei și-a sporit prezența pe bursa românească, dar semnează și un EXIT. Plasamentele se apropie de 100 milioane dolari. Investiții în Aquila și TTS CITEȘTE ȘI Fondul suveran al Norvegiei și-a sporit prezența pe bursa românească, dar semnează și un EXIT. Plasamentele se apropie de 100 milioane dolari. Investiții în Aquila și TTS

S-au detașat titlurile TeraPlast Bistrița (TRP), ținta unor vânzări agresive în primele zile ale lunii și care acum au recuperat 22,60%, până la prețul de 0,7920 lei/acțiune, pe o activitate de 5,31 milioane lei. Unele din cele mai mari aprecieri pentru o sesiune am consemnat și pe alte 2 acțiuni din structura indicelui BET: +11,91%, până la prețul de 39,00 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclerarelectrica (SNN) ce au cumulat tranzacții de 6,07 milioane lei și +16,11%, până la prețul de 19,10 lei/acțiune, pentru titlurile MedLife (M), care au adunat volume echivalente cui 5,34 milioane lei.

Cemacon și-a triplat profitul net în 2021 CITEȘTE ȘI Cemacon și-a triplat profitul net în 2021

Evoluții mai atenuate s-au înregistrat pe 2 emitenți cu capitalizare mare și prezență consistentă a investitorilor instituționali nerezidenți: +4,06%, până la prețul de 1,8440 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP) pe al 3-lea rulaj al ședinței, de 8,12 milioane lei, și +1,16%, până la prețul de 0,4345 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP) care au adunat transferuri de 7,99 milioane lei.

Chiar și cu cele 23 acțiuni cu procentaj important în componența indicilor care au avut reveniri mai modeste, tabloul general este al unor aprecieri de amplitudine mare: +6,38% pentru indicele compozit BET-XT, +2,78% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 47.702,76 puncte, +3,74% pentru indicele energetic BET-NG și +6,91% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 11.982,26 puncte a recuperat aproape integral pierderile precedentelor 2 sesiuni, așa cum se vede pe graficul atașat.

Revenire de 7% pentru bursa românească. Ricoșeu de peste 10% pentru acțiunile bancare și explozie de preț pentru titlurile TeraPlast

Tranzacțiile pe piața de acțiuni s-au ridicat la ridicat la un total de 84,91 milioane lei (17,15 milioane euro), fiind în nota de lichiditate foarte bună de la declanșarea crizei din Ucraina. Pe o activitate de 3,13 milioane lei, titlurile One United Properties (ONE) au uract cu 9,20%, până la prețul de 1,2340 lei/acțiune, în timp ce în jurul reperului unor schimburi însumând câte 2 milioane lei s-au aflat alte 4 simboluri: Romgaz Mediaș (SNG), cu un câștig de 3,71%, până la prețul de 36,30 lei/acțiune, Erste (EBS), cu un salt de 12,18%, SIF Oltenia (SIF5), cu un avans de 0,51%, până la prețul de 1,9680 lei/acțiune și Purcari Wineries (WINE), cu un ricoșeu de 7,84%, până la prețul de 9,9000 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica