Salt de 6% pentru acțiunile Fondul Proprietatea

Salt de 6% pentru acțiunile Fondul Proprietatea

Sursa foto: Andrii Iarygin | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 25 oct 2023

Într-o seisune cu lichiditate bună, titlurile Fp au tras indicii în teritoriu pozitiv.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității - Ediția a IV-a; parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Indicele BET al Bursei de Valori București a consemnat a 3-a sesiune consecutivă de aprecieri, avansul de 0,25% aducându-l la nivelul de 14.211,21 de puncte, unde are cale liberă, din punct de vedere tehnic, pentru atacarea maximelor istorice atinse luna trecută.

Salt de 6% pentru acțiunile Fondul Proprietatea

Piața, în ansamblu, ar fi putut aluneca pentru o depreciere în linie cu tendința de vânzare de pe piețele dezvoltate de acțiuni, dar ședința a fost una favorabilă urmare a saltului de 5,87%, până la prețul de 0,4870 lei/acțiune, a titlurilor Fondul Proprietatea (FP), care au adunat cele mai mari tranzacții ale zilei, de 22,69 milioane lei. Este mișcarea care a făcut ca indicele financiar BET-FI să supraperformeze pieței, cu o apreciere de 2,10%, până la nivelul de 55.538,75 de puncte.

EXCLUSIV Ministrul Finanțelor: Fondurile de pensii din România au o expunere de 90 milioane euro față de BII, aflată sub sancțiuni SUA, iar fondurile mutuale și companiile de asigurări - alte 40 milioane euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ministrul Finanțelor: Fondurile de pensii din România au o expunere de 90 milioane euro față de BII, aflată sub sancțiuni SUA, iar fondurile mutuale și companiile de asigurări - alte 40 milioane euro

celălalt indice sectorial, BET-NG, care măsoară evoluția acțiunilor din sectorul de energie și utilități, a urcat cu 0,25%, în linie cu media pieței, tras în sus de creșterea cu 1,53%, a titlurilor Romgaz (SNG), ce au închis la prețul de 46,50 lei/acțiune, o ședință în care au întrunit a 2-a activitate a zilei, de 13,91 milioane lei.

O valoare apropiată, de 13,33 milioane lei, a fost cea a ordinelor executate pe titlurile Digi Communications (DIGI) care au câștigat 1,69%, până la prețul de 36,20 lei/acțiune, unde sunt, însă, cu 9,50% sub prețul de 40,00 lei/acțiune al ofertei publice primare derulată în primăvara anului 2017.

EXCLUSIV Investitorii români au de așteptat pentru sutele de milioane de lei pe care le avea de plată în octombrie banca rusească BII, aflată sub sancțiuni SUA. Un termen de plată a fost depășit, altă scadență va fi ratată azi CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Investitorii români au de așteptat pentru sutele de milioane de lei pe care le avea de plată în octombrie banca rusească BII, aflată sub sancțiuni SUA. Un termen de plată a fost depășit, altă scadență va fi ratată azi

Rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 74,74 milioane lei (15,06 milioane euro), lichiditatea fiind mai redusă pe acțiunile blue-chip care au înregistrat deprecieri: -0,17%, până la prețul de 116,60 lei/acțiune, pentru titlurile Hidroelectrica (H2O), ce au adunat transferuri de 6,81 milioane lei, -0,55%, până la prețul de 21,66 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au însumat schimburi de 5,37 milioane lei și -0,09%, până la prețul de 0,5545 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP) care au cumulat volume echivalente cu 2,85 milioane lei.

Într-o linie anemică, -0,13%, până la prețul de 15,88 lei/acțiune, au fost titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), pe care s-au realizat tranzacții de 2,06 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
hidroelectrica