Sesiune anemică la bursă

Sesiune anemică la bursă
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 21 nov 2022

La BVB am consemnat una din cele mai slabe ședințe din acest an, cu oscilații infirme la nivelul indicilor și volume foarte mici.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Volumele se prăbușesc din nou la bursă. Tendința de ridicare a intensității în tranzacții s-a limitat la câteva sesiuni și din nou investitorii de la BVB au revenit în zona de apatie în care se află încă din vară. Retragerea de la „butoane” vine și în contextul prefigurării unei săptămâni slabe prin prisma prezenței la tranzacționare a investitorilor institiuționali nerezidenți. Aceștia ar urma să fie mai degrabă reținuți în cea mai mare parte a intervalului având în vedere că joi New York Stock Exchange va fi închisă pentru Ziua Recunoștinței și vineri orarul pieței americane de acțiuni va fi scurtat cu 3 ore.

La București, rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 12,64 milioane lei (2,55 milioane euro), cu cea mai lichidă acțiune, cea a Băncii Transilvania (TLV) adunând schimburi de doar 3,06 milioane lei, într-o zi în care cotația a câștigat 0,50%, până la prețul de 20,25 lei/acțiune care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 14,33 miliarde lei (2,90 miliarde euro).

VIDEO Charlie Munger, cel mai apropiat colaborator al investitorului legendar Warren Buffett, se dezlănțuie contra criptomonedelor: Fraudă și iluzie, otravă de șoareci, nebunie, demență, boală venerică, monedă pentru cei care răpesc copii CITEȘTE ȘI VIDEO Charlie Munger, cel mai apropiat colaborator al investitorului legendar Warren Buffett, se dezlănțuie contra criptomonedelor: Fraudă și iluzie, otravă de șoareci, nebunie, demență, boală venerică, monedă pentru cei care răpesc copii

Celălalt titlu bancar de la cota BVB, cel al BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a apreciat, de asemenea, cu 0,30%, până la prețul de 13,30 lei/acțiune, pe transferuri de 1,43 milioane lei. Schimburi apropiate de același reepr de 1,4 milioane lei s-au mai înregistrat pe 2 simboluri: OMV Petrom (SNP) cu un recul de 0,45%, până la prețul de 0,4440 lei/acțiune și Fondul Proprietatea (FP), cu un avans de 0,62%, până la prețul de 1,9580 lei/acțiune. După închiderea pieței, Fondul a notificat piața că săptămâna trecută a achiziționat de la BVB un număr de 1,86 milioane acțiuni proprii, pentru care a plătit suma de 3,58 milioane lei, în cadrul programului de răscumpărări aprobat de acționari.

Cum nu au fost ordinele care să miște piața, aceasta a fost în derivă, așa cum o arată tabloul indicilor: +0,10% pentru indicele compozit BET-XT, +0,79% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 49.037,26 puncte, -0,45% pentru indicele energetic BET-NG și +0,08% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 11.690,03 de puncte se află într-o etapă de ezitare supă raliul furibund evidențiat pe graficul de mai jos.

Sesiune anemică la bursă

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea