Sesiune de corecții la bursă. Acțiunile Băncii Transilvania domină tabloul tranzacțiilor

Sesiune de corecții la bursă. Acțiunile Băncii Transilvania domină tabloul tranzacțiilor

Sursa foto: Engdao Wichitpunya / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 9 sep 2020

Indicii principali de la BVB au pierdut câte o treime de procent, într-p zi în care lichiditatea a fost debalansată către acțiunile bancare pe care au fost efectuate inclusiv transferuri de tip deal. Fondul Proprietatea a închis oferta de răscumpărare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Bursa românească se află într-o scurtă secvență de decuplare, în care mișcările de la o zi la alta sunt în oglindă față de piețele de acțiuni dezvoltate. După ce marți a atins noi maxime de la căderea bursieră din fenruarie-martie, astăzi piața s-a retras, în pofida faptului că în Europa tabloul a fost de un „verde aprins”: +1,76% Euro Stoxx 50, +1,39% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +1,40% pentru indicele CAC40 de la Paris, +2,07% pentru indicele DAX30 din Germania, +2,28% pentru indicele WIG20 de la Varșovia și +0,30% pentru indicele BUX de la Budapesta.

La BVB, tonul deprecierilor a fost dat de acțiunile bancare. După avansul consistent de la începutul acestei luni, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au sufert un recul de 0,42%, până la prețul de 2,3850 lei/acțiune, pe cele mai mari tranzacții ale zilei din piața reglementată, de 14,83 milioane lei. Declinul a fost chiar și mai accentuat, -1,43%, până la prețul de 12,40 lei/acțiune, pentru titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) pe volume echivalente cu 1,96 milioane lei pe segmentul regular. Dacă adăugăm și transferurile de tip deal în valoare de 2,30 milioane lei pe titlurile Băncii Transilvania și de 1,67 milioane lei pe titlurile BRD, rezultă că acțiunile celor 2 instituții de credit au adunat 71,29% din rulajul de 34,25 milioane lei (7,05 milioane euro) al pieței de acțiuni.

În ziua în care aniversează 6 luni de la listare, acțiunile Norofert au un salt la bursă de 9% după publicarea rezultatelor semestriale și compania ajunge la o capitalizare de 4 ori mai mare decât la intrarea în ring CITEȘTE ȘI În ziua în care aniversează 6 luni de la listare, acțiunile Norofert au un salt la bursă de 9% după publicarea rezultatelor semestriale și compania ajunge la o capitalizare de 4 ori mai mare decât la intrarea în ring

Mișcarea negativă pe acțiunile bancare a influențat parcursul întregii piețe. Astfel, indicele compozit BET Plus a pierdut 0,34% și indicele reprezentativ BET a coborât cu 0,35%, până la nivelul de 9.082,08 puncte. Este o corecție care nu schimbă cu nimic tabloul tehnic. Tendința indicelui celor mai lichide acțiuni românești este ascendentă, acesta invalidând la început de decembrie trendul de scădere din februarie-martie prin depășirea retragerii Fibonacci de 61,8% aplicabilă respectivului impuls.

Sesiune de corecții la bursă. Acțiunile Băncii Transilvania domină tabloul tranzacțiilor

Pe a 2-a activitate de tranzacționare a zilei, de 5,61 milioane lei, titlurile OMV Petrom (SNP) au avansat cu 0,27%, până la prețul de 0,3650 lei/acțiune, mișcare anemică asemănătoare cu cea a indicelui sectorului energetic BET-NG, de 0,13%. La același capitol, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au staționat la prețul de 16,90 lei/acțiune.

Prin contrast, indicele financiar BET-FI a suferit un recul de 0,55%, până la nivelul de 41.927,81 puncte, într-o zi în care niciun titlu din structura sa nu a depășit un prag al tranzacțiilor de 1 milion de lei. Pe acestr segment, Fondul Proprietatea (FP) a anunțat închiderea ofertei publice de răscumpărare derulată pentru un număr de 220,00 milioane acțiuni, reprezentând 2,89% din totalul titlurilor. Indicele de aclocare este de 0,06559288677.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
nuclearelectrica