Sesiune de stagnare la bursă. Acțiunile bancare sunt singurele care țin pasul la nivelul lichidității

Sesiune de stagnare la bursă. Acțiunile bancare sunt singurele care țin pasul la nivelul lichidității

Sursa foto: Maciek905 | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 23 nov 2022

Indicii principali de la BVB au avut deviație minoră față de nivelurile de referință de marți și volumele au fost foarte slabe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investitorii din piețele financiare internaționale au reușit să mențină redutele câștigate la începutul acestei săptămâni. Indicele Dow Jones Average Industrial a s-a tranzacționat în cea mai mare parte a zilei peste nivelul de 34.000 de puncte și indicele DAX40 de la Frankfurt nu a coborât sub reperul de 14.300 de puncte pe care a fost propulsat de un raliu furibund în ultima parte a toamnei.

La Bursa de Valori București, piața este dominată de ezitare, fapt care este trădat în primul rând de lichiditatea restrânsă. Segmentul de acțiuni a cumulat un rulaj de numai 18,32 milioane lei (3,71 milioane euro), mai mult de jumătate de acesta fiind asigurat de tranzacțiile cu acțiuni bancare.

iHunt – afaceri în creștere, profit în scădere. Compania lansează linia de business iHunt Solar Energy, primul produs va fi o baterie CITEȘTE ȘI iHunt – afaceri în creștere, profit în scădere. Compania lansează linia de business iHunt Solar Energy, primul produs va fi o baterie

Astfel, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au staționat la prețul de 13,10 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 5,67 milioane lei și titlurile Băncii Transilvania (TLV) au avansat cu 0,20%, până la prețul de 19,88 lei/acțiune, pe transferuri de 4,73 milioane lei.

Reperul unor volume echivalente cu 1 milion de lei a mai fost depășit doar de alte 2 acțiuni ale uinor societăți cu capitalizare mare și care au avut închideri divergente: -0,62%, până la prețul de 1,9180 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP) și +0,11%, până la prețul de 0,4455 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP).

VIDEO Charlie Munger, cel mai apropiat colaborator al investitorului legendar Warren Buffett, se dezlănțuie contra criptomonedelor: Fraudă și iluzie, otravă de șoareci, nebunie, demență, boală venerică, monedă pentru cei care răpesc copii CITEȘTE ȘI VIDEO Charlie Munger, cel mai apropiat colaborator al investitorului legendar Warren Buffett, se dezlănțuie contra criptomonedelor: Fraudă și iluzie, otravă de șoareci, nebunie, demență, boală venerică, monedă pentru cei care răpesc copii

Fără ordine consistente de cumpărare și fără o direcție clară a celor mai vizibili emitenți, piața a arătat în derivă și la nivelul indicilor: +0,06% pentru indicele compozit BET-XT, -0,06% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 48.559,68 puncte, +0,20% pentru indicele energetic BET-NG și +0,04% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 11.563,50 de puncte digeră primul recul mai important, cel de marți, în raliul furibund din minime evidențiat pe graficul de mai jos.

Sesiune de stagnare la bursă. Acțiunile bancare sunt singurele care țin pasul la nivelul lichidității

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea