Sesiune sărăcăcioasă la BVB, cu acțiunile Digi aflate în prim-plan

Sesiune sărăcăcioasă la BVB, cu acțiunile Digi aflate în prim-plan
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 5 sep 2022

Bursa a reușit o ședință de recuperare, însă pe fondul unei lichdiități foarte slabe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Investitorii activi la Bursa de Valori București au ales să nu mute decisiv în prima zi de tranzacționare a săptămânii, în condițiile în care piețele financiare americane au fost închise de Ziua Muncii din SUA și aceasta s-a răsfrânt în general asupra lichidității din terțe piețe.

Rulajul bursei locale a fost de numai 15,58 milioane lei (3,23 milioane euro), unul din cele mai slabe din acest an și acesta a permis ca pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor, să urce un emitent inedit, pe fondul unor transferuri de numai 3,62 milioane lei. Este vorba despre titlurile Digi Communications (DIGI) ,care au pierdut 0,27%, până la prețul de 36,40 lei/acțiune, în ziua în care compania a remis un comunicat potrivit căruia grupul a virat în luna august către bugetul de stat taxe în valoare de 85,7 milioane lei, ridicând nivel contribuțiilor din primele 8 luni ale anului 2022 la 661,3 milioane lei.

Zentiva România își ameliorează semnificativ profitul net în trimestrul 2 CITEȘTE ȘI Zentiva România își ameliorează semnificativ profitul net în trimestrul 2

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au adunat schimburi de numai 1,78 milioane lei într-o sesiune în care cotația a avansat cu 1,02%, până la prețul de 19,80 lei/acțiune,  care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 14,01 miliarde lei (2,90 miliarde euro). Saltul de 3,69%, până la prețul de 44,95 milioane lei, pe o activitate de 2,42 milioane lei, a titlurilor Romgaz Mediaș (SNG) a influențat decisiv piața.

Astfel, indicele compozit BET-XT a câștigat 1,02%, indicele energetic BET-NG a urcat cu 1,96% și indicele reprezentativ s-a apreciat cu 1,31%, până la nivelul de 11.993,36 puncte, prima zi de revenire după 5 ședințe consecutive cu închidere „pe roșu”, așa cum se vede pe graficul atașat.

Sesiune sărăcăcioasă la BVB, cu acțiunile Digi aflate în prim-plan

Indicele financiar BET-FI a fost pe contrasens față de restul pieței, cu un declin de 0,25%, până la nivelul de 50.852,30 puncte, în pofida faptului că cel mai important titlu din structura sa, cel al Fondului Proprietatea (FP), a crescut cu 1,75%, până la prețul de 1,9740 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,40 milioane lei. La finalul orarului de tranzacționare, societatea a notificat investitorii că săptămâna trecută a achziționat de la BVB un număr de 3,13 milioane acțiuni proprii, pentru care a plătit suma de 6,16 milioane lei, în cadrul programului de răscumpărare aprobat de acționari.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
fondul proprietatea
romgaz
digi