Tranzacție specială de 3,40 milioane lei pe titlurile Impact

Tranzacție specială de 3,40 milioane lei pe titlurile Impact

Sursa foto: dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 9 mar 2017

Într-o zi cu o activitate de tranzacționare mai redusă, un transfer de tip deal pe acțiunile Impact Developer & Contractor a reprezentat mai mult de 10% din rulajul pieței de acțiuni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După avansul furibund din primele 2 luni ale anului, bursa românească este în pierdere de viteză. Astăzi, volumele s-au redus încă și mai mult, după ce și ieri a fost o sesiune modestă sub acest aspect, tranzacțiile în piața de acțiuni fiind de 27,34 milioane lei (6,01 milioane euro).

Pierdere de vigoare este și la nivelul ascensiunii cotațiilor. Susținerea mai slabă la cumpărare a lăsat loc unor corecții, indicele BET Plus coborând azi cu 0,37%, la fel ca și indicele reprezentatiov BET a cărui valoare de închidere de 7.870,27 puncte este cu 2,17% mai jos decât cel din data de 23 februarie de 8.045,01, un nou maxim post crioză al bursei locale.

EXCLUSIV Viitorul fondului suveran, în ceață. Executivul încă nu a stabilit companiile din componență și nici măcar structura de guvernanță CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Viitorul fondului suveran, în ceață. Executivul încă nu a stabilit companiile din componență și nici măcar structura de guvernanță

Nici tabloul piețelor mari nu este încurajator în condițiile în care investitorii așteaptă decizia de politică monetară a băncii centrale a SUA programată pentru prima parte începutul săptămânii viitoare. În Europa, indicele sintetic Euro Stoxx 50 a urcat azi cu 0,60%, însă, în ansamblu, bursele mature de pe continent nu au dat semnale clare: -0,27% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,42% pentru indicele CAC40 de la Paris și +0,09% pentru indicele DAX de la Frankfurt.

La nivel regional, de asemenea, evoluții divergente: -1,07% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +1,35% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,18% pentru indicele PX de la Praga.

Investitorii instituționali din SUA nu vor includerea proprietarului Snapchat în indicii S&P Dow Jones și MSCI CITEȘTE ȘI Investitorii instituționali din SUA nu vor includerea proprietarului Snapchat în indicii S&P Dow Jones și MSCI

Cel mai tranzacționat emitent de la BVB, cu transferuri însumând 5,66 milioane lei, a fost Banca Transilvania (TLV), ale cărui titluri s-au corectat cu 0,18%, până la prețul de 2,7600 lei/acțiune, care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 10,06 miliarde lei (2,21 miliarde euro).

Ceallată acțiune bancară lichidă de la cota pieței locale de capital, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), a urcat cu 1,04%, până la prețul de 11,70 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,09 milioane lei.

Banca Transilvania începe răscumpărările acțiunilor proprii CITEȘTE ȘI Banca Transilvania începe răscumpărările acțiunilor proprii

Deosebit față de alte sesiuni de tranzacționare, astăzi au fost înregistrate tranzacții speciale pe piața deal cu 5 milioane acțiuni ale companiei Impact Developer & Contractor (IMP), valoarea acestora ridicându-se la 3,40 milioane lei.

Impact își sporește vânzările de proprietăți rezidențiale cu o treime și obține un profit net de aproape 29 milioane lei CITEȘTE ȘI Impact își sporește vânzările de proprietăți rezidențiale cu o treime și obține un profit net de aproape 29 milioane lei

Pe locul 2 în topul rulajelor, cu schimburi totalizând 3,92 milioane lei, s-au aflat titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au coborât cu 0,23%, până la prețul de 0,8760 lei/acțiune, nivel cu 3,73% sub prețul de 0,9100 lei/acțiune al ofertei publice de răscumpărare derulată de Fond și a cărei perioade de subscriere se încheie pe data de 20 martie.

Titlurile SIF au avut în medie depreciere încă și mai mare, cel mai lichid dintre acestea, cel al SIF Oltenia (SIF5), care a însumat transferuri de 1,17 milioane lei, pierzând 1,23%, până la prețul de 1,6100 lei/acțiune. La respectiva cotație, randamentul net al dividendului brut de 0,8150 lei/acțiune propus de Consiliul de Administrație pentru Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor este de 4,81%.

Indicele financiar BET-fi a avut o depreciere peste media pieței, de 0,50%, închizând la nivelul de 31.273,53 puncte.

Randament al dividendului de aproape 3% pentru SIF Banat Crișana CITEȘTE ȘI Randament al dividendului de aproape 3% pentru SIF Banat Crișana

Încă și mai mare amplitudine a declinului, de 0,77%, l-a avut indicele energetiv BET-NG. Din componența sa, cele mai lichide titluri au fost OMV Petrom (SNP) și Transgaz Mediaș (TGN), cu tranzacții de 2,15 milioane lei și, respectiv 1,26 milioane lei. Dacă titlurile OMV Petrom s-au corectat cu 1,23%, până la prețul de 0,2960 lei/acțiune, cele ale ransportatorului de gaze au staționat pe nivelul de preț de 357,00 lei/acțiune al sesiunii precedente. În același timp, pe rulaje depășind numai marginal 1 milion de lei, titlurile Transelectrica (TEL) care au urcat cu 0,91%, până la prețul de 33,30 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
brd
bvb
bursa
fondul proprietatea
omv petrom
sif oltenia
transgaz
impact