Tranzacții de aproape 10 milioane euro la bursă. Raliul din minime, într-un impas adus de un șoc extern

Tranzacții de aproape 10 milioane euro la bursă. Raliul din minime, într-un impas adus de un șoc extern

Sursa foto: Ashdesign / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 7 mar 2019

Indicii principali de la Bursa de Valori București au pierdut 2 treimi de procent, trași în jos de acțiunile preferate de investitorii străini. Piața locală a reacționat la vânzările de pe bursele europene antrenate de perspectiva ca etapa dobânzilor zero să se prelungească în zona euro până în 2020.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Avans peste repere tehnice importante, o sesiune de ezitare și încă una de corecție. Este parcursul bursier al săptămânii. Impulsul ascendent din debut, antrenat de știri de natură să dea investitorilor așteptări pozitive cu privire la rezoluții ameliorate pentru așa-numita „taxă pe lăcomie” atât în ceea ce privește taxarea activelor bancare, cât și ajustarea schemei de la Pilonul II al fondurilor de pensii, nu a fost susținut de cumpărători și în ultimele 2 sesiuni de tranzacționare.

În mod particular, astăzi aceștia s-au repliat în contextul în care și în piețele financiare internaționale tendința a fost de vânzare pe activele de risc. În mod particular, euro a fost în suferință, în contextul în care Banca Centrală Europeană a indicat că dobânzile vor rămâne la actualele minime până în 2020, după ce anterior așteptările fuseseră ancorate doar până la jumătatea acestui an.

CONFIRMARE Guvernul cere fondurilor de pensii plasamente mai riscante din banii contributorilor. Tăriceanu: Acum preferă instrumente conservatoare și precaute. Trebuie să lărgim acest portofoliu. Exemple: proiecte de infrastructură, PPP-uri CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Guvernul cere fondurilor de pensii plasamente mai riscante din banii contributorilor. Tăriceanu: Acum preferă instrumente conservatoare și precaute. Trebuie să lărgim acest portofoliu. Exemple: proiecte de infrastructură, PPP-uri

Dobânzile apropiate de zero în zona euro se trădează o creștere economică anemică, o cerere redusă pentru credit și, deci, un climat deflaționist. Este mediul nefavorabil operării companiilor, iar aceasta s-a reflectat pe indicii principalelor piețe de acțiuni europene: -0,48% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,53% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,39% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,60% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -0,80% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -1,12% pentru indicele BUX de la Budapesta și -1,19% pentru indicele PX de la Praga.

La București, piața reacționat, iar după orele prânzului tendința de declin s-a accentuat, indicii principali coborând cu aproximativ 1 procent sub referință. Ulterior, cotațiile au avut o revenire parțială, iar indicii BET Plus și BET au consemnat un recul de 0,63%, ultimul închizând la nivelul de 7.868,03 puncte. Sub aspect tehnic, indicele acțiunilor blue-chip testează ca suport nivelul care a funcționat ca rezistență și unde raliul a suferit o respingere în februarie. Practic, sesiunea de astăzi nu are semnificații tehnice, cotația fiind prinsă între mediile mobile exoponențiale de 55 de zile (EMA55) și de 200 de zile (EMA200), așa cum se vede pe graficul atașat.

Tranzacții de aproape 10 milioane euro la bursă. Raliul din minime, într-un impas adus de un șoc extern

Nu este neapărat o retragere brutală a investitorilor. Volumele trădează încă interes, rulajul pieței de acțiuni ridicându-se la 45,60 milioane lei (9,61 milioane euro). Peste un sfert din acesta a fost reprezentat de tranzacțiile în valoare de 11,91 milioane lei cu titlurile Băncii Transilvania (TLV) care s-au depreciat cu 1,45%, până la prețul de 2,0450 lei/acțiune, care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 9,84 miliarde lei (2,07 miliarde euro).

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a pierdut 0,47%, până la prețul de 12,58 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,68 milioane lei.

Antibiotice Iași, profit doar marginal peste cel din 2017. Fără efectul taxei claw back, ar fi fost aproape dublu CITEȘTE ȘI Antibiotice Iași, profit doar marginal peste cel din 2017. Fără efectul taxei claw back, ar fi fost aproape dublu

Transferuri de 5,62 milioane lei, peste media obișnuită a respectivului emitent, am consemnat pe titlurile Sphera Franchise Group (SFG), compania care operează lanțurile de alimentație publică Pizza Hut și KFC, care au staționat pe nivelul de referință  de 19,00 lei/acțiune.

Pe al 2-lea rulaj al zilei, de 6,33 milioane lei, titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care au coborât cu 0,48%, până la prețul de 31,00 lei/acțiune, un declin apropiat de cel de 0,43% al indicelui sectorial BET-NG. Cel mai important emitent din structura sa, OMV Petrom (SNP), s-a deprecviat cu 0,99%, până la prețul de 0,3500 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,56 milioane lei. Prin contrast, titlurile Electrica (EL) au închis în staționare, la prețul de 10,3000 lei/acțiune, pe transferuri de 3,92 milioane lei.

Ropharma, profit net cu 14% mai mare în 2018. Datoriile s-au dublat CITEȘTE ȘI Ropharma, profit net cu 14% mai mare în 2018. Datoriile s-au dublat

Interes a existat și pentru acțiunile fondurilor închise de investiții. Cel mai lichid dintre acestea a fost cel al SIF Oltenia (SIF5), cu schimburi însumate de 4,46 milioane lei. Cotația a urcat cu 0,49%, până la prețul de 2,0550 lei/acțiune. Societatea a fost unul dintre cei mai activi cumpărători de acțiuni pe picajul bursier antrenat de ordonanța de urgență cu prevederi-șoc pentru mediul corporativ promovată de Guvern la sfârșitul anului trecut.

Pe tranzacții de 1,23 milioane lei, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au terminat ședința pe referința zilei anterioare, de 0,8850 lei/acțiune. Acesta este contextul în care și indicele sectorial BET-FI a avut o deviație mică, +0,11%, pentru o închidere de nivelul de 35.597,44 puncte.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
electrica