Zi de vară ca afară... la BVB

Zi de vară ca afară... la BVB

Sursa foto: Veronika Galkina / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 1 aug 2017

Sesiunea de tranzacționare de la Bursa de Valori București a fost caracterizată de liniștea specifică perioadelor de vară, cu un rulaj al pieței de acțiuni mai mic de 20 milioane de lei și oscilații foarte mici la nivelul indicilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Au fost astăzi 32 de grade Celsius la București. La Bursă „temperatura” nu a fost încinsă, din ziua de vară transferându-se mai degrabă o letargie de vacanță. Este ceea ce Simion Tihon, broker la Prime Transaction, denumea pentru Profit.ro „atitudine estivală”. Activitatea de tranzacționare a fost redusă, numărul mic al ordinelor neavând capacitatea de a imprima fluctuații mai puternice în piață. În aceste condiții, indicii au deviat nesemnificativ de la referință: +0,13% pentru indicele compozit BET Plus și un +0,10% pentru indicele reprezentativ BET care a închis la nivelul de 8.285,16 puncte.

Nu a fost reacție la BVB nici măcar dinspre piețele europene unde suflul a fost pozitiv pe linie: +0,81% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,70% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,65% pentru indicele CAC40 de la Paris, +1,10% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +0,52% pentru indicele WIG 20 de la Varșovia, +0,05% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,59% pentru indicele PX de la Praga.

Anii de criză abia încep. Demografia lucrează devastator CITEȘTE ȘI Anii de criză abia încep. Demografia lucrează devastator

La București, rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 19,85 milioane lei (4,35 milioane euro). Jumătate din această activitate de tranzacționare a fost asigurată de acțiunile bancare. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au staționat pe nivelul de preț de 2,9000 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 7,44 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), s-a apreciat cu 0,14%, până la prețul de 14,10 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,28 milioane lei.

Suflu nou dinspre acțiunile Electrica

Al 2-lea rulaj al zilei, de 2,29 milioane lei, s-a înregistrat pe titlurile Electrica (EL). Acestea au crescut cu 1,00%, până la prețul de 14,14 lei/acțiune, într-o aparentă reluare a tendinței de creștere pe termen scurt pe care acțiunea distribuitorului de electricitate s-a înscris de la anunțul privind achiziția pentru 752,03 milioane lei a pachetelor deținute de Fondul Proprietatea (FP) la subsidiarele sale. Ovidiu Șerdean, broker la agenția din Deva a IFB Finwest, semnala pentru Profit.ro, că acțiunile Electrica par a ținti testarea maximelor istorice din zona de 15,00 lei/acțiune. El folosea argumente de ordin tehnic și tot în funcție de acestea, atrăgea atenția că pentru câteva ședințe ar fi urmat să survină o corecție pentru ca prețul să reintre în interiorul benzilor Bollinger, ceea ce s-a și întâmplat în piață.

Zi de vară ca afară... la BVB

Tot la capitolul energetic, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au staționat pe nivelul de preț de 28,20 lei/acțiune pe fondul unor transferuri de 1,03 milioane lei. Pe un rulaj apropiat, de 1,02 milioane lei, titlurile OMV Petrom (SNP), s-au apreciat cu 0,48%, până la prețul de 0,3170 lei/acțiune. Având un procentaj important în structura indicelui energetic BET-NG, acțiunile companiei petroliere l-au tras în sus pentru o închidere cu 0,30% peste referință.

Prin contrast, indicele financiar BET-FI a suferit un declin de 0,09%, până la nivelul de 33.682,09 puncte. Cel mai important emitent din componența sa, Fondul Proprietatea, a pierdut 0,11% la valoarea de piață, prețul de închidere al acțiunilor fiind de 0,8710 lei/acțiune, într-o zi în care rulajul pe acest emitent a fost de aproximativ 920.000 de lei. Pachete de acțiuni ale Fondului sunt vândute costant în piață de cel mai mare acționar al său, Manchester Securities, vehiculul prin care grupul Elliott al magnatului american Paul Singer investește în România. Numai în lunile iunie și iulie, vânzările s-au ridicat la 153,55 milioane acțiuni FP, echivalentul a 134,47 milioane lei (33,78 milioane dolari), atât la BVB, cât și pe piața specializată de la Londra unde sunt listate certificatele de depozit (GDR) care au activ suport acțiuni FP.

SIF Oltenia, propunere de repartizare a câștigului

SIF-urile au avut o zi cu o activitate de tranzacționare modestă. La finalul ședinței de tranzacționare, SIF Oltenia (SIF5), care a eșuat la Adunarea Generală a Acționarilor de bilanț să aprobe distribuirea profitului net aferent anului 2016, acum a inițiat o nouă propunere în acest sens.

Convocatorul pentru Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 9 septembrie propune, ca primă variantă, distribuirea unui dividend brut de 0,0900 lei/acțiune, echivalentul a 52,21 milioane lei, reprezetând 51,56% din profitul net și constituirea unui fond de rezervă de 49,05 milioane lei (48,44% din câștigul net) pentru răscumpărarea unui număr de acțiuni proprii la prețuri între 1,5 lei/acțiune și 2,5 lei/acțiune.

În cea de-a 2-a variantă, propusă de un numpr de acționari, 90% din profit ar urma să meargă sub formă de dividende, respectiv un dividend brut de 0,1571 lei/acțiune, în paralel cu constituirea ca surse proprii de dezvoltare a companiei a unui număr de 10,13 milioane lei. În cazul în care ar fi aprobată a 2-a variantă, randamentul net al dividendului, raportat la prețul de închidere de astăzi al titlurilor SIF Oltenia, de de 1,7880 lei/acțiune, ar fi de 8,35%.

Vești noi și oscilații puternice de la companii care nu sunt în prim-planul bursei

O altă propunere de repartizare a profiturilor a fost votată astăzi în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la Romcarbon Buzău (ROCE). Valoarea însumată a dividendelor votate de acționari se ridică la 2,01 milioane lei, respectiv la un dividend cumulat brut de 0,0076 lei/acțiune. Randamentul net al acestuia raportat la prețul de închidere de atăzi de 0,1300 lei/acțiune al titlurilor Romcarbon este de 5,55%.

În ziua raportării semestriale, titlurile Zentiva România (SCD) au crescut cu 4,89%, până la prețul de 2,3600 lei/acțiune care dă societății o capitalizare bursieră de 984,03 milioane lei (215,94 milioane euro). Producătorul de medicamente generice a obținut în primele 6 luni ale anului o cifră de afaceri de 228,56 milioane lei, cu 18,14% mai mare decât cele eae 193,47 milioane lei din S1 2016. În același timp interval de raportare, profitul net a urcat cu 32,92%, la 43,04 milioane lei, de la 32,38 milioane lei.

Performera zilei, cu un avans de 10,50%, a fost acțiunea Turbomecanica București (TBM) care a închis la prețul de 0,2210 lei pe unitate, pe al 5-lea rulaj din ultimele 6 luni, de aproximativ 485.000 de lei. Compania a raportat pe data de 25 iulie un profit net semestrial de 6,82 milioane lei, în creștere cu 65% față de prima jumătate a anului 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
brd
fondul proprietatea
bvb
bursa
romgay
electrica
ovidiu serdean