Rezervele valutare administrate de BNR au crescut în septembrie cu 331 milioane euro, la 33,3 miliarde euro

Rezervele valutare administrate de BNR au crescut în septembrie cu 331 milioane euro, la 33,3 miliarde euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 oct 2016

Rezervele valutare gestionate de Banca Națională a României (BNR) au crescut în luna septembrie cu 331 milioane euro, sau 1%, față de august, ajungând la 33,299 miliarde euro, pe fondul intrării unor sume mai mari de la Comisia Europeană, arată datele publicate luni de banca centrală.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La finalul lunii august, rezervele se situau la 32,97 miliarde euro, scrie News.ro.

În septembrie au intrat în rezervele valutare 735 milioane euro, din care  573 milioane euro au venit de la Comisia Europeană, nivel apropiat de cel din luna anterioară.

Ieșirile au fost mai mici, de 404 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de bănci, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Banca Națională obliga, până luna aceasta, băncile din România să depună 12% din pasivele în valută la BNR, pentru scadențele reziduale de peste doi ani.

La ședința de politică monetară din 30 septembrie, rata rezervelor minime a scăzut la 10% pentru pasivele în valută, ceea ce înseamnă eliberarea către bănci a circa 500 milioane euro din rezervele valutare, însă efectul măsurii va fi surprins în datele de luna viitoare privind rezervele valutare.

EXCLUSIV Cum sunt împiedicate companiile să-și afle dreptatea: Jumătate din suma contestată la ANAF stă nesoluționată din cauza sesizărilor penale CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cum sunt împiedicate companiile să-și afle dreptatea: Jumătate din suma contestată la ANAF stă nesoluționată din cauza sesizărilor penale

Rezerva de aur s-a menținut la 103,7 tone, dar valoarea sa a urcat la 3,96 miliarde euro, de la 3,93 miliarde euro în august, ca urmare a creșterii cotațiilor metalului galben.

Rezervele internaționale ale României, care însumează valute și aur, erau la finalul lunii septembrie de 37,26 miliarde euro, în creștere cu 0,9% față de luna precedentă.

În luna octombrie, Ministerul Finanțelor are de plătit 277 milioane euro în contul datoriei publice denominate în valută. 

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
rezerve valutare