Un raport intern al Swedbank arată tranzacții de 10 miliarde de dolari între clienți ”suspecți” ai Swedbank și Danske Bank

Un raport intern al Swedbank arată tranzacții de 10 miliarde de dolari între clienți ”suspecți” ai Swedbank și Danske Bank
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 mar 2019

Un raport intern al Swedbank din sectembrie 2018 arată că în perioada 2007-2015 au avut loc tranzacții între clienți ”suspecți” ai Swedbank și Danske Bank în regiunea baltică, a relatat vineri televiziunea suedeză de stat SVT, citată de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Swedbank a arătat că suma publicată de televiziune, care este dublă față de o informație anterioară difuzată de SVT, se referă la valoarea brută a tranzacțiilor dintre cele două bănci evaluată în analiza inițială și că în urma evaluării a luat măsuri acolo unde a identificat activități suspecte, inclusiv raportarea activităților la poliție, scrie News.ro.

Fostul șef al DNA Timișoara s-a sinucis CITEȘTE ȘI Fostul șef al DNA Timișoara s-a sinucis

Mai multe bănci europene și din alte regiuni au fost atrase în scandalul legat de Danske Bank, care să află în centrul unor tranzacții suspecte în sumă totală de 200 de miliarde de euro (226 miliarde dolari) originare din Rusia și alte țări, derulate prin filiala din Estonia a băncii daneze în intervalul 2007-2015.

”Așa cum am repetat de multe ori, acționăm la diferite semnale. Prin urmare, a fost natural pentru noi să acționăm când dezvăluirile despre banca daneză au apărut în presă”, a anunțat Swedbank într-un comunicat, în urma informației din presă.

Acțiunile Swedbank au scăzut vineri cu 2,5% în urma informației.

Banca suedeză este ținta unei investigații comune a autorităților de reglementare din Suedia și Estonia, după informațiile difuzate în februarie de televiziunea SVT, referitoare la tranzacții suspecte în valoare de cel puțin 40 de miliarde de coroane suedeze (4,3 miliarde dolri) către Danske Bank, cea mai mare bancă daneză.

Ulterior, directorul general al Swedbank, Birgitte Bonnesen, a declarat că are încredere în procedurile împotriva spălării banilor ale băncii și a argumentat că instituția a raportat autorităților tranzacțiile suspecte identificate de-a lungul anilor.

Swedbank a precizat vineri că a transmis raportul intern, care include o analiză extinsă a circa 2.000 de clienți din țările baltice, autorității de reglementare din Suedia.

Potrivit băncii, care are 900.000 de clienți persoane fizice și 130.000 de clienți corporativi în Estonia, a mai anunțat că pe baza tranzacțiilor de anul trecut semnalate de sistemele de prevenire a spălării banilor a trimis patru notificări poliției financiare din Estonia.

Autoritatea de reglementare din Suedia și Danske Bank nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii. Autoritatea de reglementare din Estonia a refuzat să comenteze.

viewscnt
Afla mai multe despre
swedbank
danske bank