VIDEO Fondatoarea OneCoin, poreclită “regina cripto”, inclusă pe lista celor mai căutați fugari de către Europol. Anterior, mediatizare în România

VIDEO Fondatoarea OneCoin, poreclită “regina cripto”, inclusă pe lista celor mai căutați fugari de către Europol. Anterior, mediatizare în România

Ruja Ignatova. Foto: Flickr/OneCoin Official

scris 12 mai 2022

Fondatoarea criptomonedei OneCoin a fost plasată de Europol pe lista celor mai căutați infractori fugari. Bulgăroaica Ruja Ignatova, poreclită “regina cripto”, este căutată din 2017 de autoritățile americane și europene, fiind invocat un rol al ei într-o fraudă de proporții în sistem piramidal, cu prejudicii inclusiv la adresa statului român.

Profit.ro a prezentat AICI riscul unor tranzacții

Ignatova a fost la București în 2016, ca vedetă a unui eveniment de prezentare a sistemului OneCoin, desfășurat la Romexpo.

În 2018, mai multe publicații din România au preluat un comunicat potrivit căruia un grup de oameni de afaceri ar fi realizat cea mai mare tranzacție cu OneCoin din România, de aproape 2 milioane de euro, pentru un teren din Băicoi, pe care ar fi urmat să fie construit un cartier de locuințe, precizându-se că "spre deosebire de alte criptomonede precum Bitcoin, OneCoin este folosită exclusiv pentru tranzacțiile dintre persoanele membre ale comunității, pe platforma DealShaker" - LINK

Ignatova, în vârstă de 41 de ani, este suspectată acum că, “în calitate de forță motrice și inventator intelectual al presupusei criptomonede ‘OneCoin’, ar fi determinat investitori din întreaga lume să investească în această ‘monedă’, în realitate lipsită de valoare”, potrivit Europol.

Prejudiciul legat de fraudă stabilit până în prezent este indicat ca fiind de ordinul zecilor de milioane de dolari, arată agenția, care precizează că pierderile cauzate la nivel global “se ridică, probabil, la câteva miliarde de dolari”.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă

Europol oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru informații care vor duce la arestarea Rujei Ignatova.

Profit.ro a relatat, în 2019, că FBI și procurorii federali americani i-au acuzat pe Ignatova, creatoarea sistemului internațional de tranzacționare și plăți bazat pe moneda virtuală OneCoin, activ și în România la acel moment, și pe fratele acesteia, Konstantin Ignatov, de fraudă în sistem piramidal, prin care ar fi prejudiciat cu miliarde de dolari investitori din întreaga lume care au cumpărat OneCoin în urma practicilor de vânzare puse la punct de cei doi, caracterizate drept "înșelătoare" de anchetatori.

Tot în 2019, Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, au identificat un prejudiciu de 1,94 milioane de lei (circa 400.000 de euro), compus din taxă pe valoare adăugată și impozit pe profit, cauzat bugetului de stat de către reprezentanții unei firme din România prin nedeclararea veniturilor obținute din vânzarea OneCoin.

"Aceștia au încasat, fără a declara, 7,59 milioane de lei din vânzarea în sistem de vânzări de tip piramidal (Multi Level Marketing - MLM) a unor pachete care conțin produse “educaționale”, dispozitive de “minare” și investiții pentru o pseudo-monedă virtuală denumită OneCoin. Respectiva monedă este recunoscută exclusiv pe o platformă online cu acces restricționat, dedicată tranzacțiilor dintre membrii comunității OneCoin", potrivit unui comunicat de atunci al Antifraudei.

VIDEO PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Prețul energiei este marea problemă. Celelalte pot fi oarecum gestionabile până la un punct CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Prețul energiei este marea problemă. Celelalte pot fi oarecum gestionabile până la un punct

Reprezentanții OneCoin din România, care susțineau că rețeaua avea peste 40.000 de membri pe plan local, au beneficiat într-o perioadă de mediatizare extinsă în presa românească, inclusiv la postul public de televiziuneAu existat însă și materiale care au ridicat suspiciuni cu privire la natura business-ului și operațiunilor OneCoin, cum ar fi acestaacesta și acesta.

Ignatova a dispărut din viața publică în octombrie 2017, fiind înlocuită la conducerea OneCoin de către fratele său. Konstantin Ignatov a pledat vinovat la acuzațiile de fraudă și spălare de bani în 2021.

Ruja Ignatova și Konstantin Ignatov au intrat în vizorul autorităților americane după ce au început să-și promoveze business-ul în SUA.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Deprecierea acțiunilor la companiile din zona tehnologică poate reprezenta o oportunitate pentru investitori CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Deprecierea acțiunilor la companiile din zona tehnologică poate reprezenta o oportunitate pentru investitori

Potrivit FBI, OneCoin, lansată în 2014, exista "doar în mințile creatorilor săi și ale complicilor lor".

"Spre deosebire de criptomonedele autentice, care țin evidența istoricului tranzacțiilor investitorilor lor, OneCoin nu are valoare reală. OneCoin nu a oferit investitorilor nicio metodă de a-și monitoriza banii și nu se putea cumpăra nimic cu ea. În fapt, singurii care au profitat de pe urma existenței ei au fost fondatorii sistemului și complicii lor", a declarat William Sweeney, director-asistent la FBI.

viewscnt
Afla mai multe despre
onecoin
schema ponzi
ruja ignatova
regina cripto
cryptoqueen
frauda
europol
lista celor mai cautati infractori
criptomonede
monede virtuale
escrocherie