Irina Munteanu, Deputy CEO Veolia România: Capacitatea unui oraș de a atrage investiții depinde tot mai mult de performanța infrastructurii sale

În paralel, Uniunea Europeană introduce cerințe mai stricte privind eficiența energetică și gestionarea apei, cu implicații directe asupra bugetelor locale, operatorilor de utilități și companiilor care depind de aceste servicii.

Cât de pregătite sunt orașele din România pentru aceste schimbări, ce pot prelua din experiența europeană și în ce măsură integrarea serviciilor de apă și energie poate genera economii reale? Într-un interviu pentru Profit.ro, Irina Munteanu, Deputy CEO Veolia România, analizează implicațiile economice ale modernizării infrastructurii urbane, rezultatele unor proiecte implementate în România și rolul investițiilor pe termen lung în competitivitatea orașelor.

Comisarul european Jessika Roswall a atras atenția că deficitul de apă afectează anual aproximativ 30% din suprafața Europei. Ce implicații economice are această presiune pentru orașele românești?

Accesul sigur la apă și energie devine tot mai important pentru dezvoltarea economică. Pentru industrie, disponibilitatea resurselor și continuitatea serviciilor influențează capacitatea de producție și deciziile de investiții. Pentru administrațiile locale, presiunea se resimte în costurile de operare și în necesarul de investiții.

Comisia Europeană și-a propus ca, până în 2030, eficiența utilizării apei să crească cu cel puțin 10%. Este un obiectiv ambițios, mai ales dacă ne uităm la diferențele dintre orașele europene. În România, unele orașe trebuie să modernizeze rețelele existente, în timp ce altele trebuie să extindă infrastructura pentru a ține pasul cu dezvoltarea economică și imobiliară. De multe ori, cele două nevoi se suprapun, iar administrațiile trebuie să decidă cum își prioritizează investițiile, într-un context în care resursele financiare sunt limitate.

Integrarea serviciilor de apă și energie este tot mai prezentă în strategiile europene. Ce beneficii economice produce efectiv?

Cred că trebuie să privim lucrurile dintr-o perspectivă mai largă. Orașele au investit decenii întregi în infrastructura de apă și energie, dar cele două sisteme au fost dezvoltate și administrate, în mare parte, separat. Astăzi, tehnologia ne permite să valorificăm legăturile dintre ele și să obținem mai mult din infrastructura pe care o avem deja.

La Stația de Epurare Glina, biogazul rezultat din tratarea nămolului rezidual, care rămâne în urma procesului de epurare a apelor uzate, acoperă integral necesarul de energie termică și aproximativ jumătate din consumul de electricitate. În Franța, la Bonneuil-en-France, o stație de epurare care deservește 35 de localități produce biometan care este injectat în rețeaua de gaze, în cantitate echivalentă cu necesarul anual al aproximativ 1.750 de locuințe noi încălzite cu gaz.

Sunt exemple care arată că infrastructura de apă poate avea un rol mult mai important în sistemul energetic al unui oraș. Pentru administrații, asta deschide posibilitatea unor investiții care răspund simultan mai multor nevoi: reducerea consumurilor, producția locală de energie și valorificarea resurselor existente. Iar într-un context în care costurile energetice sunt greu de anticipat, capacitatea de a produce local o parte din energia necesară devine un avantaj economic important.

Pentru administrații și companii, cât de repede se văd beneficiile financiare ale unor asemenea investiții?

Depinde de soluție, de profilul consumului și de infrastructura existentă. De aceea, trebuie analizate atât investiția inițială, cât și economiile pe întreaga durată de funcționare.

La Căminul de Vârstnici din Alba Iulia, soluția GeoExchange implementată de Veolia România permite acoperirea a până la 85% din necesarul energetic al clădirii din surse regenerabile și reducerea cu peste 50% a costurilor cu energia termică. Avem un alt exemplu și în București, unde o soluție similară de încălzire și răcire implementată pentru un centru de cercetare în domeniul semiconductorilor permite reducerea consumului energetic cu aproximativ 58%.

Pentru o administrație locală, o reducere semnificativă a cheltuielilor cu energia înseamnă bani care pot fi folosiți pentru alte servicii publice. Pentru o companie, înseamnă costuri de operare mai mici și o expunere mai redusă la fluctuațiile prețurilor. Cred că aici trebuie schimbată și perspectiva asupra investițiilor: nu doar cât costă să implementezi o soluție, ci cât te costă, în timp, să nu o implementezi.

Ce împiedică România să dezvolte mai rapid astfel de proiecte și cât contează parteneriatele pe termen lung?

Tehnologiile există, iar interesul pentru astfel de soluții este tot mai mare. Provocarea ține însă de capacitatea de a transforma proiectele în investiții concrete. Finanțarea, procedurile de autorizare, cadrul de reglementare și, mai ales, continuitatea deciziilor sunt factori care pot accelera sau întârzia modernizarea infrastructurii.

Experiența Bucureștiului arată ce se poate obține atunci când investițiile sunt susținute pe termen lung. Între 2000 și 2025, Apa Nova a investit peste 795 de milioane de euro în infrastructura de apă și canalizare, iar pierderile de apă au fost reduse cu peste 85%. Aceste rezultate nu au venit dintr-un singur proiect, ci dintr-un program continuu de modernizare, susținut de expertiză tehnică și de un parteneriat care a permis planificarea investițiilor pe termen lung.

Cred că aici este și una dintre mizele importante pentru orașele din România. Infrastructura nu mai poate fi privită doar ca un serviciu public care trebuie să funcționeze, ci și ca un factor de competitivitate economică. Pentru un investitor, contează nu doar condițiile pe care un oraș le oferă astăzi, ci și capacitatea infrastructurii sale de a susține dezvoltarea economică pentru următoarele decenii.