Facebook vrea să democratizeze conținutul, lasând utilizatorii să stabilească câtă violență și nuditate doresc să vadă

Facebook vrea să democratizeze conținutul, lasând utilizatorii să stabilească câtă violență și nuditate doresc să vadă
scris 17 feb 2017

Facebook are în plan integrarea unor filtre prin care fiecare utilizator să stabilească un nivel propriu de acceptare a conținutului care include violență sau nuditate.

Într-o scrisoare-manifest de peste 5.000 de cuvinte, șeful Facebook, Mark Zuckerberg, a făcut publice principiile și o parte din planurile de viitor ale companiei pe care o conduce. Dintre acestea, atrag atenția referirile făcute la una dintre cele mai sensibile probleme ale rețelei sociale: filtrarea conținutului ofensator.

În prezent, Facebook folosește un set de reguli universal valabile pe baza cărora este filtrat conținutul - reguli care stabilesc ce nu trebuie să ajungă în newsfeed-ul oamenilor. Este ca și cum întreaga comunitate de utilizatori ar avea aceleași principii și limite în ceea ce privește conținutul considerat ofensator, precum violența și nuditatea.

În scrisoarea sa, Mark Zuckerberg spune că Facebook va oferi fiecărui utilizator în parte posibilitatea de a alege ceea ce vrea să vadă și ceea ce nu ar trebui să ajungă în newsfeed-ul personal. Fiecare om va putea să stabilească câtă violența și nuditate este dispus să accepte pe Facebook.

Moștenitorul Samsung a fost arestat pentru dare de mită și deturnare de fonduri CITEȘTE ȘI Moștenitorul Samsung a fost arestat pentru dare de mită și deturnare de fonduri

Pe baza setărilor individuale, va fi creat un filtru universal considerat general valabil. Acest filtru va fi aplicat celor care nu își vor configura filtrul de conținut. Practic, cine nu va seta propriul nivel de acceptare al conținutului ofensator, va fi supus, ca și până acum, unui filtru general.

Recunoașterea și clasificarea conținutului ca ofensator va fi unul din domeniile pe care Facebook se va concentra pe viitor. În acest sens, AI-ul companiei va juca un rol important. Deja acesta este responsabil de 30% din conținutul identificat ca fiind ofensator.

Rămâne de văzut mai exact cum va pune Facebook în practică acest plan și cât de minuțioase vor fi filtrele de conținut - în ce măsură se va ține cont religia, vârsta și alte caracteristici ale profilului utilizatorilor săi.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
facebook
violenta
nuditatea