Google testează un serviciu de printare a fotografiilor pe bază de abonament lunar

Google testează un serviciu de printare a fotografiilor pe bază de abonament lunar
scris 3 feb 2020

Utilizatorii Google Photos care fac multe fotografii și preferă să printeze unele dintre acestea, ar putea încerca în curând un serviciu automatizat de printare.

Google a început să testeze în cadrul serviciului Google Photos un serviciu de printare a fotografiilor pe baza unui abonament lunar care costă 8 dolari.

Pentru 8 dolarii, utilizatorii vor primi acasă 10 fotografii din cele realizate în ultima lună, selectate automat de AI-ul companiei și printate pe formatul de 4x6 inch.

Consiliul Concurenței amendează Netcity pentru abuz de poziție dominantă. Și Primăria București a încălcat legea, favorizând abuzul. Compania recunoaște, pentru o amendă mai mică CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței amendează Netcity pentru abuz de poziție dominantă. Și Primăria București a încălcat legea, favorizând abuzul. Compania recunoaște, pentru o amendă mai mică

Utilizatorii nu sunt complet lipsiți de control în cadrul acestei facilități. Ei pot alege pe ce anume să pună mai mult accent AI-ul când selectează fotografiile: persoane (și animale), peisaje sau “câte ceva din toate”.

De asemenea, utilizatorii pot prelucra imaginile selectate de AI înainte ca acestea să fie trimise pentru printare.

Noul serviciu testat de Google ar fi, dincolo de spațiul suplimentar de stocare vândut, prima încercare a companiei americane de monetizare a serviciului Photos, care stochează gratuit pozele și filmările făcute de utilizatori cu telefonul și nu numai.

Este, însă, o facilitate care presupune multă încredere din partea utilizatorilor în AI-ul celor de la Google. În plus, în afara fotografilor profesioniști, numărul celor care fac în fiecare lună 10 fotografii suficient de bune pentru a fi printate nu poate fi foarte mare.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
photos
print