Hackerii au accesat sistemele Acer

Hackerii au accesat sistemele Acer
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 8 mar 2023

Acer a aflat că a căzut victimă hackerilor, la fel ca alte mari companii, după ce datele obținute de aceștia au fost scoase la vânzare online.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pentru a doua oară în ultimii doi ani, Acer a căzut victimă hackerilor și a fost nevoită să confirme incidentul abia după ce a aflat că propriile date interne au fost scoase la vânzare pe un forum de hacking.

Conform companiei, hackerii au accesat unul din serverele pe care sunt stocate documentele companiei, dar nu există indicii conform cărora aceștia ar fi avut acces și la date ale clienților.

Germania vrea să interzică folosirea unor componente Huawei și ZTE în rețelele 5G CITEȘTE ȘI Germania vrea să interzică folosirea unor componente Huawei și ZTE în rețelele 5G

Totul a început de la un anunț dat pe un forum frecventat de hackeri, prin care se încerca vânzarea a peste 2.800 de fișiere măsurând în total 160GB, în schimbul unui număr nespecificat de monede digitale Monero.

Hackerul susține că are în posesie prezentări confidențiale, manuale de utilizare pentru angajați, documentații secrete de produse, fișiere binare, informații despre infrastructura companiei, chei digitale de produse și informații legate de BIOS-ul folosit de produsele Acer.

Același hacker spune că datele au fost obținute undeva la jumătatea lunii februarie, astfel că informațiile pe care le vinde ar trebui să fie de actualitate și importante pentru companie.

Acer nu este la prima experiență de acest gen. În octombrie 2021, compania a suferit un incident similar prin care în posesia hackerilor au ajuns atunci peste 60GB de date de pe serverele din India și Taiwan.

viewscnt
Afla mai multe despre
acer
hack
securitate