Intel va investi 80 de miliarde de euro pentru a crește capacitatea de producție de cipuri a UE

Intel va investi 80 de miliarde de euro pentru a crește capacitatea de producție de cipuri a UE
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 sep 2021

Grupul american Intel Corp a anunțat că ar putea investi până la 80 de miliarde de euro în Europa în următorul deceniu, pentru a crește capacitățile de producție de cipuri ale regiunii, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De asemenea, directorul general de la Intel, Pat Gelsinger a spus că, până la finele acestui an, grupul va anunța locul unde vor fi amplasate două noi uzine europene pentru producția de cipuri, scrie News.ro.

Fapte bune făcute de Profi CITEȘTE ȘI Fapte bune făcute de Profi

În prezent există speculații cu privire la posibilele locații, cel mai probabil în Germania și Franța, dar în cursă este și Polonia, țară unde Intel are deja o prezență.

Prezent la salonul auto de la München, Pat Gelsinger a spus că obiectivul Intel este "un proiect total de 80 de miliarde de euro pe parcursul următorului deceniu care să fie un catalizator pentru industria semiconductorilor un catalizator pentru întreaga industrie a tehnologiei".

Intel este cel mai mare producător de procesoare pentru calculatoare personale și centre de date. În primăvara acestui an, Gelsinger spune că, în decurs de șase până la nouă luni, grupul american vrea să înceapă să producă cipuri pentru producătorii auto pentru a ajuta la eliminarea deficitului de aprovizionare cu semiconductori care perturbă producția de automobile la nivel mondial. Deocamdată nu este clar dacă cel mai recent al celor de la Intel va ajuta la atingerea acelui obiectiv.

"Automobilele devin computere cu roți. Aveți nevoie de noi și noi avem nevoie de noi. Obiectivul este să punem la punct un centru de inovație în Europa, pentru Europa", a spus Gelsinger la salonul auto de la München.

Gelsinger a mai spus că Intel vrea ca UE să se angajeze să acorde ajutoare de stat pentru programul de investiții propus de Intel pentru Europa. Pentru grupul american, constructorii auto sunt o prioritate strategică cheie. Gelsinger a dezvăluit marți că Intel se așteaptă ca în 2030 cipurile să reprezinte 20% din costul vehiculelor, o creștere de cinci ori față de 4% din costuri în 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
intel
cipuri