Investiții totale de peste 380 de miliarde de dolari în AI ale giganților IT, privite cu entuziasm de unii și cu prudență de alții

Giganții Alphabet, Meta, Microsoft și Amazon și-au majorat cheltuielile pentru inteligență artificială, estimând pentru acest an investiții totale de peste 380 de miliarde de dolari, direcționate către infrastructură și centre de date care să susțină cererea tot mai mare pentru servicii AI.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Investiții totale de peste 380 de miliarde de dolari în AI ale giganților IT, privite cu entuziasm de unii și cu prudență de alții

În timp ce investitorii sunt împărțiți între optimism și prudență, unii analiști avertizează că aceste sume record ar putea alimenta o posibilă bulă tehnologică, mai ales dacă promisiunile de profitabilitate ale AI nu se concretizează în ritmul anticipat, relatează CNBC.

Amazon a fost printre marile câștigătoare ale săptămânii: compania a depășit estimările de profit și venituri și a anunțat că investițiile de capital din acest an vor urca la 125 de miliarde de dolari, față de 118 miliarde anterior. Directorul financiar Brian Olsavsky a declarat că ”investițiile masive în AI reprezintă o oportunitate uriașă, cu potențial de randamente solide pe termen lung”.

Alphabet a urmat aceeași tendință, majorându-și prognoza de investiții la 91–93 miliarde de dolari, de la 75–85 miliarde anterior, ceea ce a dus la o creștere de 2,5% a acțiunilor, informeză News.ro.

Cum setezi evitarea taxelor, vignetelor și drumurilor neasfaltate pe CarPlay CITEȘTE ȘI Cum setezi evitarea taxelor, vignetelor și drumurilor neasfaltate pe CarPlay

În schimb, Microsoft a înregistrat o scădere de 3% a titlurilor, chiar dacă rezultatele au depășit estimările. Compania a anunțat că va accelera ritmul cheltuielilor de capital în anul fiscal 2026, după o creștere de 45% în perioada anterioară, până la 64,5 miliarde de dolari — o valoare care ar putea depăși 94 de miliarde anul viitor, fără a include leasingurile.

Meta a fost cea mai afectată: acțiunile companiei au scăzut cu 11%, cea mai mare pierdere din ultimii trei ani, în pofida rezultatelor peste așteptări. Compania a restrâns prognoza pentru investițiile din 2025 la 70–72 miliarde de dolari, dar analiștii de la Oppenheimer au retrogradat acțiunea, invocând ”o oportunitate de venituri incertă” în proiectul de superinteligență al companiei. Aceștia au comparat abordarea actuală cu investițiile masive din perioada 2021–2022 în metavers, care nu au adus rezultatele așteptate.

Pentru ceilalți giganți cloud, investițiile în AI sunt direct corelate cu extinderea infrastructurii de servicii.

În trimestrul al treilea, Amazon Web Services a raportat venituri de 33 miliarde de dolari, în creștere cu 20%, Microsoft Azure a urcat cu 40%, iar Google Cloud cu 34%, la 15,15 miliarde de dolari.

WhatsApp va securiza backup-urile cu passkeys CITEȘTE ȘI WhatsApp va securiza backup-urile cu passkeys

Analiștii de la Cantor Fitzgerald consideră că firmele cu ”ecosisteme de servicii extinse”, precum Microsoft, sunt bine poziționate pentru a profita de această fază de expansiune a infrastructurii AI, dar avertizează că totalul investițiilor, incluzând leasingurile, ar putea ajunge la 140 de miliarde de dolari în 2025, cu 58% mai mult decât anul trecut.

”Aceste cifre reflectă o cerere puternică, dar și o îngrijorare justificată: nu se întrevede un final al valului investițional în AI”, au concluzionat analiștii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0851 -0.0005-0.01 %
1 USD4.3947 +0.0147+0.34 %
1 GBP5.7713 -0.0006-0.01 %
1 CHF5.4787 +0.0006+0.01 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite