Infrastructura Microsoft a produs anul trecut 34 de milioane de tone de carbon, cu 25% mai mult decât în 2025, se arată într-un raport făcut public de companie.
Principalul factor care a dus la creșterea poluării realizate de gigantul american a fost extinderea infrastructurii de centre de date necesare dezvoltării și funcționării inteligenței artificiale, se arată în raport.
Compania recunoaște că a contat și decizia din februarie anul trecut de a numai cumpăra certificate suplimentare de energie regenerabilă.
În urmă cu câțiva ani, Microsoft își propunea să devină carbon negativă până în 2030, ceea ce însemna nu doar că va reduce poluarea, ci că va elimina și poluarea realizată în trecut.
Este deja al doilea an consecutiv cu trend crescător privind poluarea pentru Microsoft, care nu este singura companie de tehnologie care și-a uitat angajamentele.
Google și Amazon și-au crescut, de asemenea, nivelul de poluare în ultimul an cu 25% respectiv 16%.
Dincolo de cursa pentru dezvoltarea inteligenței artificiale, chiar și cu efecte negative pentru om, companiile americane de tehnologie profită și de faptul că actuala administrație de la Casa Alba nu este interesată de protejarea mediului și reducerea poluării.
















