Românii, printre cetățenii UE care folosesc intens rețelele de socializare

Românii, printre cetățenii UE care folosesc intens rețelele de socializare
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 iul 2019

În statele membre ale Uniunii Europene, 56% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani au folosit anul trecut rețelele de socializare, cel mai ridicat procent fiind în Danemarca, Belgia, Suedia, Marea Britanie, Cipru, Malta, Finlanda, Olanda, Ungaria, Luxemburg, Estonia, România și Letonia, arată datele prezentate duminică de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În rândul statelor membre UE, cel mai ridicat procent al cetățenilor care foloseau anul trecut rețele de socializare se înregistra în Danemarca (79%), Belgia (73%), Suedia și Marea Britanie (ambele cu 70%), Cipru și Malta (ambele cu 69%), Finlanda (67%), Olanda (66%), Ungaria (65%), Franța (42%), Italia (46%) și Slovenia (49%), scrie Agerpres.

Omul de afaceri bulgar Spass Roussev pregătește o ofertă angajantă pentru Telekom România CITEȘTE ȘI Omul de afaceri bulgar Spass Roussev pregătește o ofertă angajantă pentru Telekom România

În rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani, aproape nouă din zece au folosit anul trecut rețelele de socializare (88%). Acest procent varia de la 97% în Cehia, Danemarca și Croația, 96% în Estonia și Grecia, 95% în Cipru și Portugalia, 94% în Belgia, Lituania, Ungaria și Malta, 93% în Letonia, Slovacia, Finlanda și Marea Britanie, 92% în Austria, 91% în Olanda și Polonia, 90% în Irlanda și Suedia, 89% în România, Spania și Slovenia, la 79% în Italia și 77% în Franța.

În rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 65 și 74 de ani, aproape o cincime (19%) au folosit anul trecut rețelele de socializare. Acest procent varia de la 8% în Bulgaria, 9% în Grecia, 10% în Polonia, 11% în Croația, 12% în Slovacia, 13% în Franța și Italia, 14% în Austria și Slovenia, 15% în Irlanda, 16% în România, la 46% în Danemarca.

viewscnt
Afla mai multe despre
retele sociale
eurostat