Rusia își lansează propriul robot conversațional, GigaChat

Rusia își lansează propriul robot conversațional, GigaChat
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 apr 2023

SBER, unul dintre liderii ruși ai noilor tehnologii, anunță luni lansarea propriului robot conversațional - GigaChat - și intră în cursa mondială a acestor instrumente create cu ajutorul Inteligenței Artificiale (IA), ca starul american ChatGPT, care a apărut în urmă cu câteva luni, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Sber ”lansează propria sa versiune” a robotului conversațional, denumit ”GigaChat”, ”o premieră” în Rusia, își exprimă satisfacția grupul public într-un comunicat publicat pe site, în care precizează că acest instrument informativ va fi, într-o primă fază, ”disponibil în modul de testare, (numai) pe bază de invitație”, scrie News.ro.

WhatsApp permite salvarea mesajelor care dispar CITEȘTE ȘI WhatsApp permite salvarea mesajelor care dispar

Potrivit Sber, GigaChat poate ”purta o conversație, scrie texte, răspunde la întrebări factuale”, dar și ”scrie coduri informatice” și ”crea imagini pe baza unor descrieri”.

Potrivit CEO-ului grupului, Gherman Gref, care a făcut în ultimii ani eforturi în vederea unui viraj digital al grupului, lansarea acestui robot conversațional ”este un progres pentru întregul univers vast al tehnologiilor rusești”.

De mai mulți ani - și mai ales după impunerea unor sancțiuni extrem de dure Moscovei din cauza Războiului rus din Ucraina -, Rusia încearcă să-și consolideze suveranitatea digitală și și-a consolidat în paralel arsenalul legislativ care încadrează Internetul, pe foncul unei înăspriri politice.

Kremlinul a cerut, în ultimele luni, să se blocheze site-uri și rețele de socializare - un mijloc de cenzurare a tuturor publicațiilor disidente pe tema ofensivei sale militare în Ucraina.

TikTok va șterge dezinformările legate de schimbările climatice CITEȘTE ȘI TikTok va șterge dezinformările legate de schimbările climatice

TEMERI IMPORTANTE

Lansarea GigaChat are loc la câteva luni de la apariția zgomotoasă, în noiembrie, a ChatGPT, un robot conversațional finanțat de către gigantul informatic american Microsoft, care a fost luat rapid cu asalt de către utilizatori impresionați de capacitatea sa de a răspunde în mod clar, în câteva secunde, la întrebări dificile, de a scrie sonete sau coduri informatice.

Apariția GigaChat poate fi considerată, astfel, un nou episod al competiției tehnologice dintre Washington și Moscova, exacerbată de Războiul din Ucraina.

IA alimentează însă temeri importante pe tema folosirii sale și exploatării datelor personale.

Multe țări au anunțat că vor să încadreze instrumentele de tip ChatGPT.

Samsung Electronics trebuie să plătească producătorului de cipuri Netlist peste 300 milioane dolari pentru brevete CITEȘTE ȘI Samsung Electronics trebuie să plătească producătorului de cipuri Netlist peste 300 milioane dolari pentru brevete

ChatGPT a fost blocat, imediat după apariția sa, în mai multe școli și universități din lume, din cauza unor temeri cu privire la trișarea la examene, iar unele întreprinderi au interzis angajaților lor să folosească aplicația.

În ultimele săptămâni, numeroase întreprinderi chinezeștio în domeniul tehnologiei, precum Baidu, Alibaba sau ByteDance, firma maă a TikTok, au anunțat că lucrează la propriul model de robot conversațional.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
gigachat