Twitter suspendă mai multe conturi ale extremei drepte americane

Twitter suspendă mai multe conturi ale extremei drepte americane
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 nov 2016

Rețeaua de socializare Twitter a suspendat mai multe conturi cu legături cu extrema dreaptă americană, în contextul în care încearcă să-și intensifice lupta împotriva unor hărțuiri și unui comportament abuziv pe rețea, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Între conturile care au dispărut miercuri se află cel al lui Richard Spencer, un reprezentant vizibil al mișcării "dreptei alternative" care apără idei naționaliste și se declară susținătorul superiorității rasei albe, dar și conturi asociate revistei sale și centrului său de reflecție, scrie News.ro.

"În mod fundamental, întreaga mea prezență online pe Twitter a fist suspendată", a declarat Richard Spencer într-o înregistrare video postată pe YouTube. "Este un stalinism din partea companiei, este în curs o enormă epurare", a acuzat el.

El a comparat suspendarea unor conturi de Twitter cu "noaptea cuțitelor lungi", în care Adolf Hitler a pus să-i fie asasinați opozanții, în 1934, cu scopul de a-și consolida puterea în Germania.

VIDEO Google a lansat o aplicație pentru scanarea pozelor imprimate pe hârtie fotografică CITEȘTE ȘI VIDEO Google a lansat o aplicație pentru scanarea pozelor imprimate pe hârtie fotografică

Contactat de AFP, Twitter a citat reguli de utilizare care interzic "amenințări violente, hărțuirea, comportamente care incită la ură" și a subliniat asupra unui pasaj care prevede că nu va autoriza conturi "al căror obiectiv principal este să incite să se facă rău altora".

Twitter și-a reiterat promisiunea de a lua măsuri în vederea unei mai bune puneri în practică a acestor reguli.

Twitter a anunțat marți că lansează un nou instrument în lupta împotriva hărțuirii - prin extinderea funcției "mute", care le permite utilizatorilor să blocheze notificări cu privire la conturi ale unor "troli" sau persoane care trimit mesaje nepotrivite. Mai direct, Twitter va permite semnalarea unor abuzuri ale căror victime sunt alți utilizatori.

Rețelele de socializare se află în prezent într-un plin examen de conștiință, după ce au fost acuzate că l-au ajutat pe Donald Trump să câștige alegerile prezidențiale din Statele Unite prin faptul că au lăsat să circule informații false.

Ele se confruntă de mai mult timp cu o dificultate în a găsi un echilibru între libertatea de exprimare și lupta împotriva intimidării și agresiuni.

Twitter a anunțat astfel în august că a suspendat 360.000 de conturi, începând de la jumătatea lui 2015, în cadrul luptei pe care o duce împotriva unor postări care promovează terorismul.

viewscnt
Afla mai multe despre
twitter
conturi suspendate