Unul din trei români folosește telefonul mobil pentru shopping

Unul din trei români folosește telefonul mobil pentru shopping
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 oct 2015

Unul din trei români folosește telefonul mobil pentru shopping, aparatul fiind utilizat cu precădere pentru apelare, accesarea email-ului, expedierea de mesaje, căutare pe Internet și pentru camera foto.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit studiului "Utilizarea dispozitivelor mobile în România", realizat de EY România, 98% dintre respondenți folosesc dispozitivele mobile pentru apelare, 91% pentru acces email, 89% pentru expediere de mesaje și căutare pe internet, 86% pentru camera foto, în timp ce doar 34% le folosesc pentru shopping și numai 22% pentru diseminarea de fișiere

De asemenea, 45% dintre utilizatorii dispozitivelor mobile utilizează între 8 și peste 10 aplicații, 21% folosesc între 5 și 8 aplicații și 33% folosesc între 1 și 5 aplicații. În funcție de vârsta respondenților, cei care folosesc cele mai multe aplicații au 35-45 ani, urmați de cei de 25-35 ani. 

"Corelația dintre vârsta respondentului și folosirea dispozitivului mobil ne arată că cele mai mari procente se întâlnesc la categoria de vârstă 35-45 ani, pentru: apelare - 35%, shopping - 37%, jocuri - 39%, distracție - 37%, căutare/interne - 36%, camera foto - 36%. În ce privește numărul de aplicații folosite cei care folosesc cele mai multe aplicații sunt respondenții de 35-45 ani, urmați de cei de 25-35 ani și de cei cu vârsta de 45-55 ani", se arată într-un comunicat al EY.

Respondenții de 35-45 ani utilizează cel mai des aplicațiile de jocuri, educație și călătorii și cel mai puțin de muzică și lifestyle. Cei de 25-35 ani utilizează cel mai des aplicațiile de lifestyle, health & fitness și entertainment și cel mai puțin de business și călătorii. Cei de 45-55 ani utilizează cel mai des aplicațiile de finanțe, business și călătorii și cel mai puțin jocuri și health & fitness.

Cei mai importanți consumatori de conținut video sunt cei de 35-45 ani, din care 32% spun că vizionează peste 15 conținuturi video, urmați de respondenții de 25-35 ani, din care 28% spun că vizionează peste 15 conținuturi video pe săptămână. Așa cum era de așteptat, generația celor de 18-25 ani consumă mai mult conținut video decât cea a celor de peste 55 ani, care într-o proporție mare spune că nu consumă nici un conținut video.

viewscnt
Afla mai multe despre
ey
mobile
studiu