Liderul PNL Argeș, numit președinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului

Liderul PNL Argeș, numit președinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 dec 2019

Liderul PNL Argeș, Adrian Miuțescu, a fost numit în funcția de președinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Potrivit unor decizii publicate, luni, în Monitorul Oficial, Gheorghe Adrian Miuțescu a fost numit în funcția de președinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, după eliberarea din funcție a lui Florian Daniel Geantă, scrie News.ro.

Aramco și Alibaba au asigurat succesul pieței ofertelor publice inițiale în 2019, în pofida debutului dezamăgitor al Uber și Lyft CITEȘTE ȘI Aramco și Alibaba au asigurat succesul pieței ofertelor publice inițiale în 2019, în pofida debutului dezamăgitor al Uber și Lyft

Adrian Miuțescu este liderul PNL Argeș.

Tot printr-o decizie a premierului Ludovic Orban a fost numit în funcția de vicepreședinte al instituției Claudiu Constantin Năstasă, fiind totodată eliberați din funcție trei dintre vicepreședinții instituției.

viewscnt
Afla mai multe despre
administrarea activelor statului