În decembrie, diferențele de preț dintre marile orașe au continuat să fie semnificative. Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș din perspectiva chiriilor, cu o medie de 400 de euro pentru garsoniere, 560 de euro pentru apartamentele cu două camere și 749 de euro pentru cele cu trei camere.
La polul opus, Arad se menține drept orașul cu cele mai ieftine chirii, cu valori medii de 220 de euro pentru garsoniere, 370 de euro pentru apartamentele cu două camere și 450 de euro pentru cele cu trei camere.
„Luna decembrie a adus un ritm mai stabil al pieței, caracterizat de ajustări moderate ale chiriilor și de diferențe locale mai vizibile. Interesul pentru închiriere a rămas ridicat, însă deciziile sunt luate mai atent, prin compararea ofertelor disponibile. Datele noastre arată că, în decembrie 2025, contactările dintre chiriași și proprietari au fost cu 2% mai reduse față de anul trecut, în timp ce numărul vizualizărilor de apartamente a crescut cu 14% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior”, a declarat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group (Storia și OLX Imobiliare în România).
București: creștere vizibilă la garsonierele din Sectorul 3 și Sectorul 5
În Capitală, prețurile medii diferă vizibil între sectoare. În Sectorul 1, chiriile medii au fost de 469 euro la garsoniere, 680 euro la două camere și 1.100 euro la trei camere. În Sectorul 2, mediile au fost 390 euro pentru garsoniere, 675 euro pentru două camere (+4% față de decembrie 2024) și 950 euro pentru trei camere.
În Sectorul 3, mediile au fost de 399 euro (garsoniere), 550 euro (două camere) și 700 euro (trei camere). În Sectorul 4, garsonierele au fost închiriate cu 363 euro, apartamentele cu două camere cu 507 euro, iar cele cu trei camere cu 650 euro. În Sectorul 5, mediile au fost 380 euro, 580 euro și 650 euro, iar în Sectorul 6, 380 euro, 500 euro și 599 euro.
Analizând diferențele dintre sectoare, se observă contraste clare între nordul și sud-vestul Capitalei. Sectorul 1 rămâne cea mai scumpă zonă de închiriat, cu o chirie medie de 787 euro, urmat de Sectorul 2 cu 715 euro, apropiindu-se semnificativ de valorile din nord. Sectorul 3 și Sectorul 5 se poziționează în zona mediană a pieței, cu medii de 552 și 551 euro, în timp ce Sectoarele 4 și 6 rămân cele mai accesibile, cu chirii medii de 520 și 490 euro.
Evoluția chiriilor în marile orașe: stabilitate generală, cu creșteri punctuale în sud și vest
Cluj-Napoca: prețuri stabile, ușoare scăderi la două camere
În Cluj-Napoca, chiriile medii au fost de 400 euro pentru garsoniere, 560 euro pentru două camere și 749 euro pentru cele cu trei camere. Comparativ cu decembrie 2024, garsonierele și apartamentele cu trei camere au rămas la același nivel, în timp ce apartamentele cu două camere au scăzut cu -7%. Comparativ cu luna noiembrie, aproape toate segmentele s-au menținut stabile, mai puțin apartamentele cu două camere, care s-au ieftinit cu -2%.
Constanța: stabilitate lunară și anuală
În Constanța, garsonierele s-au închiriat cu 350 euro, apartamentele cu două camere cu 500 euro, iar cele cu trei camere cu 650 euro.
Nivelul chiriilor a rămas neschimbat față de decembrie 2024 și comparativ cu luna noiembrie 2025.
Brașov: scăderi ușoare față de anul trecut
În Brașov, garsonierele s-au închiriat cu 380 euro (+3% față de decembrie 2024), apartamentele cu două camere cu 510 euro (-7%), iar cele cu trei camere cu 650 euro (-7%).
Ajustările sunt mai vizibile la apartamentele cu două și trei camere, în timp ce garsonierele au înregistrat o creștere moderată.
Timișoara: creșteri anuale vizibile, stabilitate lunară
În Timișoara, chiriile medii au fost de 300 euro pentru garsoniere (+10% față de decembrie 2024), 450 euro pentru două camere (+6%), iar 500 euro pentru trei camere.
Comparativ cu noiembrie 2025, aproape toate segmentele s-au menținut la același nivel, cu excepția apartamentelor cu două camere, care au crescut cu +2%.
Iași: fără diferențe față de anul trecut și luna anterioară
În Iași, prețul mediu de închiriere a fost de 350 euro pentru garsoniere, 450 euro pentru două camere și 550 euro pentru cele cu trei camere, nivelurile fiind constante față de decembrie 2024 și noiembrie 2025.
Craiova: avans puternic la două camere
În Craiova, garsonierele s-au închiriat cu 266 euro (-7% față de decembrie 2024), apartamentele cu două camere cu 445 euro (+11%), iar cele cu trei camere cu 500 euro.
Comparativ cu noiembrie, garsonierele și apartamentele cu trei camere au rămas constante, iar apartamentele cu două camere au înregistrat o scădere de -1%.
Oradea: mici variații, piață stabilă
La Oradea, garsonierele au avut un preț mediu de 260 euro (-1% față de decembrie 2024), apartamentele cu două camere 400 euro (-3%) și cele cu trei camere 485 euro (+1%).
Comparativ cu luna precedentă, nivelurile s-au menținut aproape la fel.
Sibiu: ajustări moderate la garsoniere și trei camere
În Sibiu, garsonierele s-au închiriat cu 320 euro (-6% față de decembrie 2024), apartamentele cu două camere au rămas la 400 euro, iar cele cu trei camere la 523 euro (-5% față de anul anterior).
Arad: cel mai accesibil oraș, scădere la trei camere
În Arad, garsonierele s-au închiriat cu 220 euro, apartamentele cu două camere cu 370 euro, iar cele cu trei camere cu 450 euro (-8% față de decembrie 2024).
Comparativ cu noiembrie, nivelurile s-au menținut aproape neschimbate, cu excepția apartamentelor cu două camere, care au avut un preț cu 6% mai mare.
Datele pentru decembrie 2025 arată că piața chiriilor rămâne stabilă, cu ajustări moderate și diferențe locale vizibile între orașe. Prețurile au rămas în general constante în mare parte din țară, cu excepția creșterilor punctuale în sud și vest și a unor ajustări moderate în centrul țării. Cluj-Napoca menține poziția de cel mai scump oraș dintre cele analizate, iar Arad rămâne cel mai ieftin.















