Studiu JLL: Peste jumătate dintre angajați își doresc să se întoarcă la birou. Reactivarea spațiilor de birouri este inevitabilă și va lua amploare

Studiu JLL: Peste jumătate dintre angajați își doresc să se întoarcă la birou. Reactivarea spațiilor de birouri este inevitabilă și va lua amploare
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 oct 2020

Peste jumătate (58%) dintre angajați își doresc să se întoarcă la birou, sentiment resimțit mai ales în rândul generațiilor millenials, astfel că în timp ce se vorbește foarte mult despre munca la distanță ca o nouă tendință conturată de Coronavirus, reactivarea spațiilor de birouri este inevitabilă și va lua amploare. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Asistăm la o întorsătură naturală a evenimentelor. În timpul resticțiilor de circulație, adaptarea la sistemul de lucru la distanță era o prioritate și realitatea ne-a arătat că acesta este și eficientă. Cu toate acestea, după câteva luni de lucru de acasă, angajații pierd pur și simplu ocazia de a se întâlni la birou, de a lucra într-un spațiu profesional de birouri și într-un mediu de lucru organizat”, a declarat Cezar Florea, Managing Director Tetris Romania.

EXCLUSIV VIDEO Cântăreața Delia și-a cumpărat un penthouse de 3 milioane de euro în One Verdi Park, proiect în care a și investit alături de dezvoltatorul One United și care va fi livrat peste un an CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIDEO Cântăreața Delia și-a cumpărat un penthouse de 3 milioane de euro în One Verdi Park, proiect în care a și investit alături de dezvoltatorul One United și care va fi livrat peste un an

Potivit unui studiu realizat de compania de consultanță imobiliară JLL România, spațiile pivot sunt din ce în ce mai apreciate în Europa și pot fi o oportunitate și pentru piața locală.

Potrivit experților Tétris, soluțiile IoT (Internet of Things) vor fi din ce în ce mai utilizate în spațiile pivot pentru a oferi flexibilitate și mobilitate, cu accent puternic pe soluții de igienă și de sterilizare a birourilor care au ca scop oferirea unui sentiment de confort angajaților.

Astfel, în ciuda regulilor restrictive de siguranță, există soluții astfel încât spațiile existente să fie utilizate în proporție de peste 90%, una dintre acestea fiind implementarea unui nou concept, respectiv spațiile pivot.

”În industria imobiliară și cea de amenajare a birourilor, acesta este un model de proiectare a spațiilor comune astfel încât să fie multifuncționale și ușor de reorganizat în orice moment. În era coronavirusului și a nevoii de a menține distanțarea socială, așa-numitul spațiu pivot funcționează cel mai bine pentru reproiectarea actualelor spații de birouri”, a declarat Cezar Florea, Managing Director Tetris Romania.

Amenajarea unui spațiu pivot se bazează în primul rând pe mobilier. Printre elementele care pot fi utilizate pentru a oferi flexibilitate birourilor se numără  scaunele simple cu spate înalt, birouri și mese modulare, care pot fi combinate în diverse moduri, în funcție de necesități, fotolii și canapele modulare, “bariere” care separă diferite zone de lucru sub formă de plante, pereți modulari, mobilier customizat, ajustat la spațiul existent.

”Sugerăm companiilor să se uite din nou la modul în care sunt organizate și amenajate birourile și să le adapteze în mod eficient la standardele și așteptările impuse de criza COVID-19. Spațiile trebuie regândite, astfel încât locul de muncă să fie sigur, dar și eficient, flexibil, modern și estetic. Lucrul din afara biroului va fi din ce în ce mai des combinat cu lucrul de la birou. În aceste condiții, birourile vor prelua rolul de „hub și club”, ceea ce înseamnă că trebuie să fie transformate în medii de lucru care să favorizeze cooperarea, întâlnirile de afaceri și sociale, care să faciliteze interacțiunile umane atât de necesare pentru a fi productivi și creativi în afaceri”, a adăugat Cezar Florea, Managing Director Tetris Romania..

Tetris, subsidiară a JLL, este lider de piață în Europa pe piața amenajărilor de spații de birouri.

viewscnt
Afla mai multe despre
jll
spatii birouri
millenials