Fermierii anunță că mielul de Paști va fi mai scump. La cât ajunge prețul. ”De la porumb, la furaje toate cresc"

Fermierii anunță că mielul de Paști va fi mai scump. La cât ajunge prețul. ”De la porumb, la furaje toate cresc"
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 feb 2024

Sezonul fătărilor la oi a debutat recent, însă fermele din întreaga țară se confruntă cu deficit acut de forță de muncă, potrivit fermierilor, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Reșița.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Profit News TV - Maraton Fonduri Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC Bank, Fabrica de Consultanță.
11 iunie - Medika TV - Maraton Sănătatea Aparatului Urinar
12 iunie - Profit News TV - Maraton Energie
13 iunie - Eveniment Profit.ro - Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Gheorghe Ursul, crescător de oi din satul Iabalcea, Carașova, spune că el și mama sa se ocupă de cele 160-170 de capete din fermă.

Tranzacție - Fabrica din România a Jolly Scarpe, cumpărată de americani CITEȘTE ȘI Tranzacție - Fabrica din România a Jolly Scarpe, cumpărată de americani

”Cresc ovine de peste 25 de ani. Fătările au început cam de pe la sfârșitul lui ianuarie, în alți ani mai devreme, acum au întârziat cam două- trei săptămâni. Este un an bun, un an bogat față de anii precedenți.

În fermă am aproximativ 160-170 de capete cu tot cu cele fătătoare și anul acesta e binișor, așteptăm în jur de o sută patruzeci de miei, pe acolo dacă e totul bine, dacă nu apar alte probleme, avorturi sau chestii de genul care e normal să se întâmple.

FOTO ANPC intră din nou cu amenzi în sute de magazine Mega Image și cere închideri temporare CITEȘTE ȘI FOTO ANPC intră din nou cu amenzi în sute de magazine Mega Image și cere închideri temporare

Beneficiez de subvenții, ce să zic, sunt îndestulătoare în sensul că eu nu am subvențiile alea mari cu origine. Eu mă încadrez la cele mici, minimum cincizeci de capete. Toate mioarele sunt crotaliate, sunt cu totul în regulă, cu acte, altfel nici nu aș putea să vând ceva sau să fac schimburi intracomunitare cu alți fermieri. În gospodărie cresc autohtona țurcană, dar am și ceva rațcă. Le cresc din plăcere. Am și vreo două-trei vaci, dar și păsări, porci.
ADVERTISING

Cu forța de muncă e mai greu, nu se găsesc deloc, nu vrea nimeni să vină să ne ajute. Majoritatea timpului sunt eu, 90% printre ele la care mă mai ajută și mama mea, deci doar familia cum poate, dar aceasta este problema peste tot nu e doar la mine. În general din tot ce aud și sunt ascultător fidel al Radio Reșița, dar și ce urmăresc la tv sau pe internet, problema forței de muncă lasă de dorit cam în toate domeniile de activitate”, spune fermierul.

Spune că prețurile la carnea de miel vor fi mai mari în 2024, față de 2023.

IKEA vrea să impulsioneze vânzările prin reducerea prețurilor CITEȘTE ȘI IKEA vrea să impulsioneze vânzările prin reducerea prețurilor

”Cu oaia de-obicei e mai greu iarna, cel puțin anul acesta a fost o iarnă ușoară nu a plouat, nu au fost zăpezi mari, am putut ieși cu ele la pășunat și în decembrie, dar și în ianuarie, nu a fost problemă să iasă la plimbare. Bineînțeles le mai dăm și de mâncare concentrate, porumb, fân. Mieii încă nu iasă afară, rămân în staul până pornesc, două-trei săptămâni, o lună, cât le trebuie.

Anul acesta, carnea de miel, aproximez să fie undeva între 20 de lei în viu și 40, poate și peste în carcasă, puțin mai scumpă față de anii trecuți. Este și investiția mai mare pe an ce trece, plecând de la porumb, de la furaje toate cresc, e normal că și prețurile să fie mai mari. Cumpăr porumb din altă parte, în câmp am foarte puțin, este suprafața mică, doar pentru consumul propriu, dar pentru ele cumpăr cu tona. Prețurile sunt în funcție de cum găsesc; de la un leu, un leu douăzeci dacă mai am norocul să găsesc și sub un leu e și mai bine, dar depinde și de porumb; unul îl mănâncă și se cunoaște, altul îl mănâncă și degeaba, adică nu are caloriile necesare”, completează fermierul.

viewscnt
Afla mai multe despre
miel
paste