Maspex țintește o nouă creștere a business-ului în România: Vrem să ne consolidăm poziția pe segmentele în care suntem prezenți, dar și să ne dezvoltăm pe noi categorii de piață

Retail   
Maspex țintește o nouă creștere a business-ului în România: Vrem să ne consolidăm poziția pe segmentele în care suntem prezenți, dar și să ne dezvoltăm pe noi categorii de piață

Vânzările Maspex România, unul dintre cei mai mari jucători din sectorul alimentar și al băuturilor, au crescut anul trecut cu 8%. Pe un ritm de dezvoltare apropiat, de 7%, mizează compania și în 2021, an în care planurile vizează consolidarea activităților pe segmentele pe care Maspex este prezentă, dar și dezvoltarea pe alte categorii de piață.

“Experiența anului trecut și rezultatele pe care le avem pe primul trimestru ale acestui an sunt premisele care ne încurajează să fim în continuare optimiști  (cu privire la evoluția afacerilor, n.r.)”, a declarat pentru Profit.ro directorul general al companiei, Grzegorz Grabowski.

Urmărește-ne și pe Google News
Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III) CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)
Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

În 2019, Maspex România a avut vânzări de 635,3 milioane lei (134 milioane euro) și un profit de 72,9 milioane lei (15,4 milioane euro).

Maspex monitorizează permanent piața și verifică diferite posibilități de dezvoltare ale activității, atât în România, cât și în străinătate, potrivit lui Grabowski.

Majoritatea brandurilor produse de grupul polonez în România ajung și la export, pe 16 piețe europene.

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

“Urmărim să dezvoltăm în continuare parteneriatele externe și, desigur, să construim noi relații comerciale, care să susțină strategia de creștere a grupului”, a adăugat managerul companiei.

Din perspectiva comportamentului de consum, pandemia COVID a adus câteva schimbări, printre care creșterea cererii pentru produsele ambalate în cantități mari (“family pack”) și temperarea consumului de produse premium, în focusul clienților fiind articolele mainstream sau cele la ofertă, mai spune directorul Maspex România.

În fabrica din Vălenii de Munte, județul Prahova, Maspex produce sucuri și nectaruri (precum Tymbark și Tedi), produse instant (La Festa), snacks-uri dulci și sărate (Salatini) și pastele făinoase Arnos.

În portofoliul companiei se află și apa minerală Bucovina.

Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II) CITEȘTE ȘI Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II)

Maspex activează în România din anul 1996, numindu-se initial La Festa International. Compania a extins și modernizat fabrica din Prahova, în perioada 2001 – 2008, și a făcut trei achiziții importante: producătorul de paste Arnos Oradea (2007), o parte a activelor Pan Group Craiova (2013) și Rio Bucovina (2016).

La nivel international, grupul este lider pe piața sucurilor, nectarurilor și băuturilor răcoritoare în Polonia, Cehia și Slovacia și un jucător important în Ungaria, România, Bulgaria și Lituania.

viewscnt
Afla mai multe despre
maspex
extindere