State din Orientul Mijlociu boicotează produsele franceze, din cauza caricaturilor cu profetul Mahomed

State din Orientul Mijlociu boicotează produsele franceze, din cauza caricaturilor cu profetul Mahomed
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 oct 2020

Magazine din Kuwait au retras de pe rafturi produsele franțuzești, în semn de protest față de folosirea caricaturilor cu profestul Mahomed într-o sală de clasă, de către un profesor care a fost ulterior decapitat de un adolescent rus de origine cecenă. În Arabia Saudită, un hashtag care cere boicotarea magazinelor Carrefour a fost al doilea cel mai folosit în cursul zilei de duminică, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Ministerul de Externe francez a anunțat că au apărut apeluri pentru boicotarea produselor franțuzești, mai ales cele alimentare, în mai multe țări din Orientul Mijlociu, precum și apeluri pentru organizarea de demonstrații împotriva Franței din cauza caricaturilor, scrie News.ro

EXCLUSIV Surpriză: eMAG face un pas înapoi - a cedat operarea business-ului de e-commerce din Polonia CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Surpriză: eMAG face un pas înapoi - a cedat operarea business-ului de e-commerce din Polonia

Musulmanii consideră că orice desen cu profetul Mahomed este o blasfemie.

”Aceste apeluri pentru boicot sunt lipsite de fundament și ar trebui oprite imediat, precum și toate atacurile împotriva țării noastre, care sunt promovate de o minoritate radicală”, a arătat ministerul.

Instituția a mai cerut autorităților să vorbească împotriva acestor boicoturi, pentru a ajuta companiile franceze să asigure siguranța cetățenilor francezi.

În Kuwait, Uniunea Societăților Cooperatiste de Consum, neguvernamentală, care reunește peste 70 de magazine, a emis pe 23 octombrie o directivă pentru boicot.

Mai multe astfel de magazine, vizitate duminică de reporteri ai Reuters, au golit rafturile de produse precum cele pentru păr și de înfrumusețare fabricate de companii franceze.

Ministrul de Externe din Kuwait, care s-a întâlnit duminică cu ambasadorul francez, a condamnat uciderea profesorului francez, pe 16 octombrie, ca o crimă oribilă, dar a subliniat necesitatea evitării insultelor la adresa religiei, în remarci oficiale și politice, care ”amplifică ura, antipatia și rasismul”.

Premierul pakistanez Imran Khan a declarat duminică că președintele francez Emmanuel Macron ”a atacat islamul” prin încurajarea expunerii caricaturilor.

Macron a scris pe Twitter că Franța a respectat toate diferențele în spiritul păcii, dar că nu acceptă discursul urii, și a apărat dezbaterile rezonabile. ”Nu vom ceda niciodată”, a spus Macron.

Franța și-a rechemat sâmbătă ambasadorul din Turcia, după ce președintele turk Tayyip Erdogan a spus că Macron, care în această lună a declarat război ”separatismului islamist”, are nevoie de tratament mintal, din cauza atitudinii față de musulmani.

viewscnt
Afla mai multe despre
produse franceze
profetul mahomed