STUDIU: În București-Ilfov, cele mai mari cheltuieli pe alimente și băuturi le-au făcut pensionarii

STUDIU: În București-Ilfov, cele mai mari cheltuieli pe alimente și băuturi le-au făcut pensionarii
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 ian 2020

Veniturile companiilor din sectorul de comerț cu amănuntul în magazine nespecializate a crescut cu 8% în 2018 față de anul precendent, iar profitabilitatea acestora se află într-o ușoară scădere, arată un nou studiu realizat de Coface România, care precizează că, la nivelul regiunii București-Ilfov, cele mai mari cheltuieli pe alimente și băuturi în 2018 au fost realizate de către pensionari.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ca puncte forte, sunt menționate: gradul de îndatorare la nivelul sectorului de 61% este în scădere față de anii anteriori, iar gradul de acoperire al datoriilor pe termen scurt prin trezoreria netă a crescut de la 9% în anul 2014, la 22% în 2018. Durata medie de încasare a creanțelor (DSO) este inferioară pragului raportat la nivel național. La capitolul vulnerabilități, studiul arată că mai mult de jumătate din companii (55%) au înregistrat pierdere netă la sfârșitul anului 2018, iar 21% dintre acestea au obținut o pierdere mai mare de 20%, scrie News.ro.

EXCLUSIV Leroy Merlin și Lidl, primele nume vehiculate pentru ocuparea Helitube CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Leroy Merlin și Lidl, primele nume vehiculate pentru ocuparea Helitube

De asemenea, aproximativ 44% dintre companiile analizate înregistrează o lichiditate subunitară (activele curente nu acoperă datoriile curente). Rezultatul net consolidat la nivel sectorial a scăzut de la 2,8% în 2017, la 2,4% în 2018. Studiul a agregat datele a 42.051 de companii care au depus datele financiare pentru anul 2018 (la nivelul lunii septembrie 2019) și care au generat o cifră de afaceri consolidată de 71,96 miliarde lei. Ponderea cotei de piață cumulate deținute de cei mai importanți 10 jucători este de 61%, ceea ce relevă un grad mediu spre ridicat de concentrare.

Ponderea în totalul cifrei de afaceri a top 10% companii din sector s-a menținut la un nivel ridicat (89,1% în 2014, în 2018 atingând valoarea de 89,4%). Astfel, sectorul este puternic polarizat, câteva companii mari generând o pondere ridicată din cifra de afaceri și multe companii mici care contribuie puțin în veniturile totale. Companiile care activează în acest sector au înregistrat o lichiditate curentă de 0,94 pe parcursul anului 2018, capitalul de lucru având un nivel redus, fiind relativ expus unor șocuri negative și volatilității (scăderea veniturilor sau neîncasarea creanțelor). Durata medie de colectare a creanțelor a scăzut de la 29 de zile, nivelul înregistrat în 2014, la 17 zile în 2018, în timp ce media înregistrată la nivel național în aceeași perioadă analizată a scăzut de la 104 de zile la 90 zile.

”Data fiind natura activității și tendințele de comportament de consum ale populației, pentru sectorul analizat, se remarcă o polarizare destul de mare a acestuia: doar 2% din totalul companiilor au cifra de afaceri mai mare de 1 milion euro și generează 79% din cifra de afaceri agregată. Astfel, companiile care administrează lanțurile de hipermarket-uri și supermarket-uri profită de tendința spre consum a populației din marile orașe, în timp ce companile mici supraviețuiesc în zonele în care influența acestora este mai redusă sau se reprofilează spre produse de nișă. De remarcat faptul că un sfert din companiile care și-au depus datele nu au avut activitate (cifră de afaceri = 0), iar mai mult de jumătate (55%) au cifra de afaceri între 0 și 100.000 euro”, a declarat Nicoleta Marin, senior financial analyst la Coface România.

viewscnt
Afla mai multe despre
coface
cumparaturi
bauturi