Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program

Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program
scris 28 iun 2021

Familiile cu copii care se încadrează în limita unui plafon de venituri primesc din partea statului, o inițiativă lansată recent, tichete sociale pentru sprijin educațional, care reprezintă o șansă unică pentru părinți de a evita abandonul școlar al copiilor lor, dar și pentru vânzătorii de rechizite școlare, cărți și îmbrăcăminte în a-și rotunji încasările, puternic afectate de pandemie. Condiția pentru retaileri este însă să accepte la plată aceste tichete, garantate de autoritățile statului.

Tichetele sunt acordate atât copiilor din învățământul preșcolar, cât și din cel primar și gimnazial.

Astfel, în baza unei ordonanțe de urgență aprobată anul trecut de Guvern, familiile cu copii din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, cu un venit lunar net pe membru de familie de până la 1.115 lei (pentru elevii din ciclul primar și gimnazial) respectiv 284 lei (preșcolari), primesc sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic în cuantum de 500 de lei/an școlar.

Tichetele, emise pe suport electronic, pot fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii, constând în articole pe papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.

Obiectivul acestei măsuri este de a încuraja frecventarea școlii, urmărind accesul copiilor cu o condiție precară la egalitate de șanse, în scopul creșterii calității vieții și al evitării excluziunii sociale, într-un context în care, în pandemia generate de coronavirus, una dintre cele mai afectate categorii de persoane este cea a copiilor cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial.

Abandonul școlar ridicat este provocat și de închiderea școlilor și lipsa accesului la învățământului online, Ministerul Educației constatând însă, în același timp, că abandonul școlar din categoria elevilor aflați în risc de sărăcie extremă nu este cauzat doar de lipsa rechizitelor, ci și de lipsa acută a vestimentației necesare frecventării școlii.

Astfel, la nivelul anului școlar 2019-2020, de exemplu, bugetul alocat de stat acestui program a fost unul consistent, de 130 milioane lei, fiind identificați peste 302.000 de copii eligibili. Iar sprijinul statului se menține la același nivel ridicat și în prezent.

Tichetele nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar, iar sumele alocate trebuie utilizate în maximum 1 an de la data alocării pe card, programul statului fiind astfel de un real ajutor inclusiv pentru firmele care vând rechizite școlare, cărți și îmbrăcăminte pentru copii și care au astfel oportunitatea de a-și reveni mai rapid după criza pandemică.

Cardurile sunt emise numai de către emitenții autorizați de Ministerul Finanțelor, unul dintre principalii furnizori fiind Sodexo România, lider în domeniul beneficiilor extra-salariale din România, parte a Grupului francez Sodexo, lider mondial în domeniul serviciilor pentru calitatea vieții.

Compania se află chiar în etapa în care își formează rețeaua de parteneri și colaboratori pentru derularea acestui program garantat și finanțat substantial de către stat.

Detalii pot fi aflate prin trimiterea unui e-mail la adresa comerciant.ro@sodexo.com sau pur și simplu sunând la call center număr telefon 021 204 46 46.

viewscnt
Afla mai multe despre
sodexo
tichete