Avertisment: Bruxellesul cere Airbnb să respecte practicile europene privind protecția consumatorului și să afișeze clar prețurile finale. Termen limită

Avertisment: Bruxellesul cere Airbnb să respecte practicile europene privind protecția consumatorului și să afișeze clar prețurile finale. Termen limită
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 16 iul 2018

Comisia Europeană a solicitat companei americane Airbnb, operatorul platformei omonime de rezervări spații de cazare, să-și alinieze practicile la normele UE de protecție a consumatorilor și să fie transparentă în ceea ce privește prezentarea prețurilor aplicate, acordând companiei termen până la finele lunii august să se conformeze.

La acest moment, când un turist caută o ofertă de cazare prin intermediul platformei, Airbnb indică prețul pe noapte, dar în prețul final sunt afișate ulterior și costuri pentru curățarea camerei sau taxe locale. În plus, unii proprietari de locuință solicită din partea turiștilor-chiriași un depozit în numerar, ce poate depăși 100 euro pentru o singură noapte, ca garanție de plată pentru eventuale pagube aduse locuinței pe durata șederii, depozit care nu este afișat foarte vizibil.

Urmărește-ne și pe Google News

Modul actual în care Airbnb prezintă prețurile, precum și o serie de clauze nu sunt conforme cu Directiva privind practicile comerciale neloiale, cu Directiva privind clauzele contractuale abuzive și cu Regulamentul privind competența judiciară în materie civilă și comercială, arată Executivul UE.

Potrivit Comisiei, Airbnb trebuie să modifice modul în care prezintă informațiile privind prețurile din căutarea inițială efectuată pe platforma proprie, pentru a se asigura că, de fiecare dată când sunt puse la dispoziție proprietăți, consumatorului i se indică prețul total, care include toate taxele și tarifele obligatorii aplicabile, cum ar fi taxele pentru prestarea de servicii și taxele pentru serviciile de curățenie sau, în cazul în care nu este posibil ca prețul final să fie calculat în prealabil, consumatorul să fie informat în mod clar cu privire la faptul că este posibil să se aplice taxe suplimentare.

Hotelurile și restaurantele de pe litoral, în criză de personal, au ajuns să angajeze tineri de 16-18 ani: după o lună cedează și se întorc la părinți CITEȘTE ȘI Hotelurile și restaurantele de pe litoral, în criză de personal, au ajuns să angajeze tineri de 16-18 ani: după o lună cedează și se întorc la părinți

Totodată, compania trebuie să indice în mod clar dacă oferta este prezentată de o entitate privată sau de una profesională din sectorul serviciilor de cazare, iar clauzele de furnizare a serviciilor proprii trebuie să fie modificate pentru a deveni conforme cu legislația europeană din domeniul protecției consumatorilor.

“Tot mai mulți consumatori își rezervă online locurile de cazare pe durata vacanței, iar acest sector a creat numeroase oportunități noi pentru turiști. Însă popularitatea nu poate fi o scuză pentru nerespectarea normelor UE de protecție a consumatorilor. Consumatorii trebuie să înțeleagă cu ușurință pentru ce anume plătesc și ce prețuri exact urmează să plătească pentru servicii și trebuie să beneficieze de norme echitabile, de exemplu în ceea ce privește anularea de către proprietar a locurilor de cazare rezervate. Mă aștept ca Airbnb să prezinte cât mai rapid soluțiile adecvate”, a spus, în comunicat, comisarul UE pentru consumatori Vera Jourova.

Airbnb are timp până la finele lunii august pentru a propune soluții detaliate cu privire la modul în care urmează să își adapteze comportamentul în așa fel încât să fie în conformitate cu legislația UE privind protecția consumatorilor.

“În cazul în care propunerile companiei nu vor fi considerate satisfăcătoare, autoritățile pentru protecția consumatorilor ar putea decide să recurgă la măsuri de asigurare a respectării legislației”, arată Comisia.

Fondată în 2008, Airbnb facilitează închirierea de spații de cazare pe termen scurt, punând în legătură turiștii cu proprietarii de imobile. Platforma este foarte populară printre turiștii din întrega lume și are listate peste 5 milioane de spații de cazare în de 191 țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
airbnb
comisia europeana
protectia consumatorilor
preturi
transparenta