Copiii fostului viceprimar al Constanței Aurel Butnaru au scos la vânzare cu 22 mil. euro două hoteluri din Mamaia

Copiii fostului viceprimar al Constanței Aurel Butnaru au scos la vânzare cu 22 mil. euro două hoteluri din Mamaia
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 15 feb 2016

Hotelurile Parc și Ambasador din Mamaia, deținute de Florin Butnaru și Daniela Dzogoliuc, fiul și fiica lui Aurel Butnaru, fost viceprimar al Constanței la începutul anilor 2000, au fost scoase la vânzare în ultima lună pe un site imobiliar cu 12, respectiv 10 milioane de euro. Proprietarii spun că vând hotelurile pentru că vor să investească în imobiliare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Hotelul Ambasador, amplasat în nordul stațiunii Mamaia, a fost construit în 1982 și încâ de atunci a fost legat de familia Butnaru. "Totdeauna a fost în familie hotelul. L-am cumpărat în 1999, dar înainte a fost mama mea acolo. Era șefă de hotel înainte de '90, iar imediat după l-a luat în zonă de gestiune, după care l-am cumpărat", a povestit pentru Profit.ro Daniela Dzogoliuc, proprietara hotelului. Ea a spus că încearcă să îl vândă pentru a investi banii obținuți în imobiliare.

Hotelul, clasificat la patru stele, a avut anul trecut, după cum spune proprietara, un grad de ocupare de 70% pe toată perioada sezonului, de la 1 mai la 1 octombrie. De la 1 iulie  la 1 septembrie a fost plin. Cu 129 de camere dispuse pe 6 nivele, Ambasador a fost complet renovat în ultimii doi ani.  Alături de un restaurant cu 250 de  locuri și salon de mic dejun, hotelul are lounge bar, centru de relaxare, de fitness, magazin, sală de conferințe cu 150 de locuri, sală de jocuri și parcare cu 70 de locuri.

Desfășurată pe o suprafață de 7.000 de metri pătrați, clădirea beneficiază și de un teren de 2.000 de metri pătrați. Camerele au o suprafață de 25 de metri pătrați. Dzogoliuc cere pe hotel 9,985 milioane de euro.

Lanțul hotelier german Top International Hotels a intrat pe piața românească după ce a afiliat un hotel din Mamaia CITEȘTE ȘI Lanțul hotelier german Top International Hotels a intrat pe piața românească după ce a afiliat un hotel din Mamaia

Deși cei doi frați spun că intențiile lor de investiții nu fac parte dintr-un plan comun, și Florin Butnaru a scos la vânzare, cam în aceeași perioadă, hotelul Parc, cu prețul de 11,960 milioane de euro. "Vreau să investesc în locuințe și birouri în Constanța", a spus Butnaru pentru Profit.ro. Butnaru mai deține restaurante și o agenție de turism în Constanța, și a construit și un bloc de apartamente în București. El spune că nu și-a definitivat planul de business, dar nu exclude și o altă investiție imobiliară în București.

Hotelul a avut, după cum susține proprietarul, un grad de ocupare de 90% în vara anului trecut. "Am început să discutăm cu investitori interesați, pentru că avem deja oferte, dar mai așteptăm și altele", a adăugat el. Florin Butnaru a cumpărat hotelul în anul 2000, după ce în cei cinci ani anteriori familia Butnaru l-a deținut în asociere prin participațiune și, în perioada 1992-1995, în locație de gestiune, metodă prin care hotelurile le-au fost date în administrare directorilor pe care îi aveau în acea vreme. Florin Butnaru a declarat în presă cu ani în urmă că a cumărat hotelul cu un milion de dolari și a mai investit în el încă 500.000 de dolari.

Hotelul Parc, clasificat tot la patru stele, are două restaurante, sky bar, terasă la etajul 15, piscină, sală de fitness, sală de masaj, salon de coafură și magazin. Clădirea, renovată în 2010, are 186 de camere și o suprafață totală de 9.200 de metri pătrați, iar terenul aferent are 3.400 metri pătrați. Suprafața unei camere este de 18 metri pătrați.

Alături de Ambasador și Parc, zeci de hoteluri sunt scoase la vânzare pe litoralul românesc, dar investitorii din domeniu spun că prețurile celor mai multe dintre ele sunt exagerat de mari.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
hoteluri
mamaia
vanzare