Femeile sunt cele care decid unde pleacă familia în vacanță și tot ele rezervă hotelul

Femeile sunt cele care decid unde pleacă familia în vacanță și tot ele rezervă hotelul
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 aug 2020

În majoritatea familiilor, mai ales în cazul celor cu copii, femeile sunt cele care aleg destinația de vacanță și tot ele rezervă, efectiv, și hotelul, arată un studiu al portalului Litoralulromanesc.ro, care a luat în calcul circa 40.000 de rezervări din lunile iunie și iulie ale acestui an. Tendința se menține la toate categoriile de vârstă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit unui studiu realizat de Litoralulromanesc.ro, agenția prin care ajung cei mai mulți turiști în vacanță în stațiunile autohtone de la Marea Neagră, realizat pe 40.000 de rezervări, în peste 60,5% din cazuri, femeile au fost cele care au ales destinația de vacanță și tot ele au rezervat și hotelul. Din totalul rezervărilor, doar 39,5% au fost făcute de bărbați.

Șef patronat: Masca e utilă la mare, pentru că turiștii români nu sunt romantici și nu se plimbă seara pe faleză, ci fac cozi la înghețată, vată pe băț și kürtőskalács CITEȘTE ȘI Șef patronat: Masca e utilă la mare, pentru că turiștii români nu sunt romantici și nu se plimbă seara pe faleză, ci fac cozi la înghețată, vată pe băț și kürtőskalács

Tendința se menține la toate segmentele de vârstă. "Indiferent de vârstă, tot femeile decid în cuplu, în majoritatea cazurilor, unde se face vacanța. Pentru sejururile de litoral vorbim mai ales de familii cu copii și, în general, mama are această preocupare, respectiv să aleagă destinațiile și în funcție de preferințele și nevoile copiilor. Tații preferă, probabil, să lase decizia în mâinile soțiilor, ca să nu li se reproșeze atunci când ajung la mare că nu au făcut alegerea corectă", a declarat Ionuț Nedea, directorul general al Litoralulromanesc.ro.

În majoritatea cazurilor în care femeia face rezervarea, este vorba despre familii cu copii. Atunci când rezervarea este făcută de bărbat, în general este vorba despre cupluri fără copii.

Potrivit aceluiași studiu, în această vară, pe litoral, s-au făcut mult mai multe rezervări last minute decât anul trecut. "În aceeasi perioada a anului trecut, majoritatea turiștilor își făceau rezervări cu două săptămâni - o lună înainte de sejur, iar acum își fac cu o zi - maxim două săptămâni înainte, iar acest lucru se intampla pentru că nu este predictibil ce măsuri vor mai lua autoritățile", a mai spus Ionuț Nedea.

Totodată, în ultima vreme, s-a mai constatat și o tendință de creștere a ponderii rezervărilor pentru sejururi în timpul săptămânii, care nu includ weekend-ul. "Oamenii încearcă să evite weeekend-ul din două motive: pentru că este foarte aglomerat și pentru că tarifele sunt, în medie, cu 10% mai mici în timpul săptămânii", a arătat Ionuț Nedea.

Durata medie a sejurului pe litoralul românesc este de 5,5 nopți în această vară față de 5,1 nopți în vara anului trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
hotel
cazare
rezervare