Italia începe să ia măsuri împotriva supraaglomerări în principalele zone turistice. Veneția a introdus taxă, în premieră mondială

Italia începe să ia măsuri împotriva supraaglomerări în principalele zone turistice. Veneția a introdus taxă, în premieră mondială
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 apr 2024

Veneția a devenit joi primul oraș din lume care a introdus un sistem de plată pentru vizitatori în cadrul unui experiment menit să descurajeze turiștii să sosească în perioadele de vârf, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Cu toate acestea, nu este singurul loc din Italia care a introdus recent noi măsuri menite să încetinească fluxurile turistice, arată Agerpres.

Schimbare pregătită - Pașaportul simplu electronic va putea fi expediat la orice adresă din țară, nu doar la cea de domiciliu CITEȘTE ȘI Schimbare pregătită - Pașaportul simplu electronic va putea fi expediat la orice adresă din țară, nu doar la cea de domiciliu

Iată câteva dintre inițiativele în vigoare în prezent

Veneția

Orașul lagunar a introdus bilete pentru călătorii de o zi care costă cinci euro și sunt valabile de la 08:30 la 16:00, ora locală. Experimentul a intrat în vigoare la 25 aprilie, o sărbătoare națională în Italia. Bilete vor fi necesare pentru următoarele 10 zile și ulterior pentru majoritatea weekend-urilor până la jumătatea lunii iulie.

Euforia provocată de concursul Eurovision stimulează călătoriile spre orașul suedez Malmo CITEȘTE ȘI Euforia provocată de concursul Eurovision stimulează călătoriile spre orașul suedez Malmo

Alte orașe, precum Como, au anunțat că iau în considerare introducerea unei măsuri similare, dar așteaptă să vadă cum funcționează inițiativa de la Veneția înainte de a lua o decizie.

Pe lângă aceasta, autoritățile din Veneția au spus că din iunie va limita dimensiunea grupurilor de turiști la 25 de persoane și va interzice utilizarea difuzoarelor de către ghizii turistici.

Florența

Florența a anunțat în octombrie că interzice noile închirieri rezidențiale pe termen scurt pe platforme precum Airbnb în centrul său istoric. De asemenea, a oferit trei ani de reduceri fiscale proprietarilor de închirieri de vacanță pe termen scurt, dacă încep să ofere locații obișnuite pentru rezidenți.

FOTO Aeroportul din Tulcea, o investiție de 180 milioane lei - inaugurat, dar fără pasageri CITEȘTE ȘI FOTO Aeroportul din Tulcea, o investiție de 180 milioane lei - inaugurat, dar fără pasageri

Celebrul muzeu al orașului, Uffizi, oferă reduceri persoanelor care sosesc înainte de ora 08.55 și prețuri mai mici în afara sezonului. Pentru a diminua aglomerația, muzeul se închide și la ora 22:00 o dată pe săptămână.

Cinque Terre

Cele cinci sate care alcătuiesc Cinque Terre de pe Riviera italiană sunt în mod constant asaltate de vizitatori.

Pentru a încerca să reducă supraaglomerarea în perioadele de vârf, autoritatea care supraveghează zona a declarat săptămâna aceasta că va percepe vizitatorilor 15 euro pentru a merge pe cea mai celebra potecă de coastă. În plus, poteca poate fi parcursă doar într-o singură direcție.

Barcelona a șters o linie de autobuz din Google Maps, pentru a o ascunde de turiști CITEȘTE ȘI Barcelona a șters o linie de autobuz din Google Maps, pentru a o ascunde de turiști

Capri

Mica insulă pitorească care se află peste golf față de orașul Napoli din sud și-a dublat taxa de intrare, care se adaugă automat la biletele de feribot, la 5 euro. Taxa se va percepe în perioada 1 aprilie - 1 octombrie.

Capri, Ischia, Procida, Lampedusa, Linosa

Aceste insule au introdus limite sau interdicții definitive la mașinile celor care nu sunt rezidenți în timpul principalului sezonului turistic.

viewscnt
Afla mai multe despre
italia
venetia