Peste 1,7 milioane de străini s-au cazat în hoteluri și pensiuni din România în primele nouă luni, cu 18,5% în creștere

Peste 1,7 milioane de străini s-au cazat în hoteluri și pensiuni din România în primele nouă luni, cu 18,5% în creștere
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 2 nov 2015

Peste 1,7 milioane de străini s-au cazat în primele nouă luni ale acestui an în hotelurile, motelurile și pensiunile din România, cu 18,5% mai mulți decât în intervalul ianuarie-septembrie 2014, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În total, în primele nouă luni ale anului, au înnoptat în structurile românești de cazare 7,7 milioane de persoane (în creștere cu 17,3%), dintre care 77,2% au fost români (5,95 milioane), iar restul de 22,8% (1,75 milioane) străini. Cei mai mulți străini au venit din Europa (74,8%), iar, dintre ei, 85,9% au ajuns din statele membre UE.

Cei mai mulți străini au ajuns din Germania (214.900), Israel (171.700), Italia (158.900), Franța (105.900) și  S.U.A. (101.300).

Înnoptările  înregistrate în structurile de primire turistică în primele trei trimestre au însumat 18,6 milioane, în creștere cu 15,9%. Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiștilor români au reprezentat 81,3%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 18,7%.

Durata medie a șederii a fost de 2,5 zile la turiștii români și de 2 zile în cazul străinilor. Gradul de ocupare a structurilor de cazare a fost 29,7 %, în creștere cu 2,8 puncte procentuale.

În aceeași perioadă au trecut frontiera României 7,2 milioane de străini, în creștere cu 10,2%. Cei mai mulți vizitatori au venit din Ungaria (30,6%), Bulgaria (27,4%), Germania (8,5%), Polonia (7,3%), Italia (5,9%) și Austria (3,6%) .

În primele nouă luni au ieșit din țară 10,2 milioane de români, în creștere cu 5,7%. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 79% din numărul total de plecări.

viewscnt
Afla mai multe despre
romania
turisti straini