Turismul în Deltă, în scădere cu cel puțin 15% față de anul trecut

Turismul în Deltă, în scădere cu cel puțin 15% față de anul trecut
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 oct 2022

Turismul în Delta Dunării a înregistrat anul acesta o scădere cu cel puțin 15% față de anul trecut, potrivit Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD), dar unii agenți economici susțin că au înregistrat o creștere a numărului de vizitatori.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Consilierul de comunicare din cadrul AMDTDD, Corina Davidov, a declarat că în acest an numărul vizitatorilor a scăzut cu până la 20% față de anul trecut.

Începe modernizarea Gării de Nord, așteptată de mulți ani. Investiție de peste 100 milioane euro CITEȘTE ȘI Începe modernizarea Gării de Nord, așteptată de mulți ani. Investiție de peste 100 milioane euro

„Per total, putem vorbi de o scădere a numărului de turiști în acest an de 15-20%. Acum, asistăm la o toamnă foarte frumoasă care ne face să credem că operatorii vor recupera pierderile din primăvară. Hotelierii ne spun că au rezervări până în decembrie, luna octombrie fiind deja plină. Astfel, per total, anul va fi unul bun”, a afirmat reprezentanta AMDTDD.

În timpul unui simpozion, agenții economici care desfășoară activități de turism și-au prezentat problemele, printre acestea fiind atât refuzul turiștilor din străinătate de a plăti avansurile pentru rezervările pe care le fac, cât și daunele pe care le provoacă mediului ambarcațiunile care circulă cu viteză pe canalele și lacurile din Deltă.

„Problema nu sunt motoarele, ci barcagiii. (…) Trebuie retrase licențe de turism, licențele de transport în Deltă, de muncă în Deltă, atunci când barcagiii fac măceluri așa cum toată lumea a văzut”, a declarat unul dintre participanții la eveniment, Mihai Baciu.

Mulți agenți economici au declarat în timpul evenimentului că numărul turiștilor din acest an a scăzut, însă situația nu este una generală.

„În 15 ani, am reușit să fidelizăm clientela. (…) Am învățat să facem turism de leisure. Eram foarte obișnuiți să primim pescari, dar am pus accent pe turismul de leisure, iar oamenii s-au simțit foarte bine și au revenit tot mai mulți. Putem să vorbim de o creștere cu 20% a numărului de turiști pe care am și targetat-o în ianuarie. Noi suntem conștienți că fiecare an va veni cu anumite probleme, suntem obișnuiți să întâmpinăm dificultăți și suntem pregătiți să ne facem treaba”, a declarat, pentru Agerpres, reprezentanta unui complex din Deltă, Silvia Savu.

Și în zona de terasă a județului Tulcea există unități de cazare care, în ciuda situației generate de războiul din Ucraina, au reușit să-și păstreze clienții.

„La noi, creșterea numărului de turiști a fost de 10%, dar din punct de vedere financiar nu s-a întâmplat mare lucru și asta în principal datorită faptului că ne-am menținut prețurile. Sperăm ca prin energia verde să reducem cheltuielile și să rezistăm. Nu avem altă soluție. (…) Având în vedere că prețul materiei prime, al peștelui, a crescut cu cel puțin 25%, poate că acesta ar trebui să fie și procentul de creștere a prețurilor practicate la oferte. Energia electrică la noi este de șase ori mai mare (mai scumpă, n.r.) decât acum doi ani, iar gazul a înregistrat o creștere față de anul trecut de 40%”, a precizat managerul unei pensiuni din Lunca, Mihaela Feodorof.

viewscnt
Afla mai multe despre
delta dunării
turism